World Animal Protection lansează o campanie publică în România, solicitând intervenția imediată a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru salvarea ursului brun Baloo, care se află în captivitate privată în Straja, județul Hunedoara, de 25 de ani și care a fost exploatat ca mascotă turistică. Organizația cere ca Baloo să fie relocat de urgență într-un sanctuar specializat, unde să beneficieze de condiții care respectă nevoile biologice ale speciei sale, în conformitate cu legislația privind protecția animalelor, se arată într-un comunicat.
"În ciuda diferitelor încercări de a-l reloca pe Baloo într-un sanctuar, acesta rămâne în condiții deplorabile. Acum, românii sunt chemați să transforme empatia în acțiune concretă, printr-un apel direct către ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. World Animal Protection îndeamnă cetățenii să trimită un e-mail oficial ministrului, solicitând ferm relocarea lui Baloo într-un sanctuar adecvat.
Un val de sprijin public internațional susține această solicitare. Peste 180.000 de persoane din întreaga lume au semnat deja o petiție pentru eliberarea ursului, iar un sondaj independent și reprezentativ realizat în România, în decembrie 2024, arată că 85% dintre respondenți consideră că relocarea lui Baloo într-un sanctuar este cea mai etică și responsabilă soluție. Aceste cifre demonstrează că opinia publică este fermă și unită în dorința de a pune capăt suferinței acestui animal.", se mai scrie ]n comunicat.
Situația lui Baloo este alarmantă
"Situația lui Baloo rămâne alarmantă. Evaluările realizate de experți internaționali în domeniul bunăstării animalelor arată că Baloo trăiește în condiții precare, are probleme evidente de mobilitate care necesită diagnostic și tratament urgent, și este ținut într-un țarc care nu îndeplinește cerințele minime pentru un animal de talia și complexitatea unui urs brun. Țarcul este amplasat în apropierea pârtiei de schi, în apropierea unor restaurante și a pistelor pentru biciclete. Acest lucru, alături de expunerea zilnică la turiști care îl mângâie și îl fotografiază, lipsa stimulării comportamentale, dieta inadecvată și izolarea socială sunt doar câteva dintre motivele care justifică urgența relocării.", se mai arată în comunicat.
„Aceste condiții încalcă standardele de bunăstare a animalelor și, în loc să fie aplicată legea care interzice persoanelor fizice să dețină urși, Baloo continuă să trăiască în condiții incompatibile cu statutul său de animal sălbatic protejat,” declară Sanne Kuijpers, activistă pentru fauna sălbatică în cadrul World Animal Protection.
„World Animal Protection solicită Ministerului Mediului să răspundă cererii publice larg răspândite și să ia decizia corectă: relocarea lui Baloo într-un sanctuar unde poate trăi în condiții naturale, sub supraveghere veterinară specializată, departe de exploatarea turistică și de suferința cronică. Sanctuarul Libearty din Zărnești, administrat de Asociația Milioane de Prieteni, a demonstrat deja că poate oferi un mediu sigur și adecvat pentru urșii salvați din captivitate, inclusiv pentru animalele mai în vârstă,” adaugă Kuijpers.
Conform organizației, această campanie este mai mult decât un gest simbolic - este o oportunitate reală de a pune capăt unui abuz care persistă de un sfert de secol.
„În ultimii 20 de ani, România a înregistrat progrese semnificative în domeniul protecției animalelor. Măsuri-cheie, precum interzicerea deținerii urșilor de către persoane fizice și interzicerea folosirii animalelor sălbatice în circuri, reflectă acest angajament. În ciuda acestor pași pozitivi, practicile inacceptabile care persistă, inclusiv deținerea în mod privat a unor urși, precum Baloo, contrazic în mod evident acest progrese.
Dacă statul român nu intervine acum, în ciuda unei cereri publice clare, transmite un semnal periculos: că legea și compasiunea pot fi ignorate, atâta timp cât există un cadru birocratic care păstrează aparențele.
România are șansa de a face ceea ce este corect. Baloo nu este o mascotă; este un animal sălbatic care are nevoie de spațiu pentru a se mișca liber, de posibilități de a se ascunde, de a înota, de a se cățăra și de a hiberna, precum și de o alimentație adecvată și îngrijire veterinară de specialitate. Ținerea urșilor în medii captive nepotrivite duce la suferință fizică și psihologică, cum ar fi malnutriția, problemele dentare, comportamentele stereotipe și alte tulburări cauzate de stres,” subliniază Sanne Kuijpers.
World Animal Protection face apel la toți cetățenii să se alăture acestui demers, să trimită un mesaj ministrului și să ceară, fără echivoc, salvarea lui Baloo.", se mai scrie în comunicat.
Despre World Animal Protection
World Animal Protection este vocea globală pentru bunăstarea animalelor. Din 1950, s-a dedicat protejării animalelor prin advocacy bazat pe dovezi, implicarea comunităților și parteneriate. Viziunea lor este o lume în care animalele trăiesc libere de cruzime și suferință.
Comentează