Atleta română Maria Diana Lătăreţu a ocupat locul 16 în proba de 20 km marş, miercuri, la Campionatele Europene de atletism pentru tineret (Under-23), găzduite de oraşul finlandez Espoo, anunță Agerpres.
Lătăreţu a fost înregistrată cu timpul de 1 h 45 min 40 sec, iar Sorana Ţuţu a încheiat pe 19, cu timpul de 1 h 47 min 46 sec, din 23 de atlete aflate la start.
Victoria a revenit franţuzoaicei Pauline Stey, în 1 h 31 min 17 sec, urmată de Alexandrina Mihai, o atletă originară din Republica Moldova, dar care reprezintă Italia, 1 h 32 min 32 sec, şi o altă atletă din Franţa, Camille Moutard, 1 h 35 min 40 sec.
România a deplasat o delegaţie de 20 sportivi (8 băieţi şi 12 fete) la Campionatele Europene Under-23 de la Espoo (Finlanda), care se desfăşoară între 12 şi 16 iulie.
Comentează