Sportivul român David Adrian Metea a pierdut în faţa rusului Roland Puhaev în recalificările cat. 92 kg, duminică, la lupte libere, în cadrul Campionatelor Europene Under-17 de la Novi Sad (Serbia), informează AGERPRES.
Sâmbătă, David Adrian Metea a dispus în optimi de italianul Damiano Sperandio, dar a pierdut în sferturi în faţa georgianului Konstantin Petriaşvili.
România a obţinut o singură medalie, de bronz, la Novi Sad, prin Luis Mihai Vlad (categoria 51 kg), la greco-romane.
În perioada 1-7 iulie, la Novi Sad vor avea loc Europenele de lupte Under-20.
Comentează