Campionul olimpic spaniol, Rafael Guijosa, a reuşit să plece din Iran în pragul escaladării militare

Autor: Diana Pană

Publicat: 20-06-2025 14:01

Actualizat: 20-06-2025 17:01

Article thumbnail

Sursă foto: marca.com

Fostul internaţional spaniol Rafael Guijosa, actualul selecţioner al echipei masculine de handbal a Iranului, a reuşit să părăsească această ţară, în contextul tensionat al războiului cu Israelul, informează EFE, citat de Agerpres.

Guijosa (56 ani) se află în prezent în Armenia, de unde se aşteaptă să fie repatriat în cursul zilei vineri, la bordul unui avion al Forţelor Aeriene Spaniole, împreună cu alte persoane evacuate.

Dublu medaliat olimpic cu bronz alături de naţionala Spaniei, ca jucător, Rafael Guijosa se află într-o stare bună după ce a părăsit Iranul datorită eforturilor Ministerului Afacerilor Externe şi Cooperării şi Ambasadei Spaniei la Teheran, precizează Federaţia spaniolă de handbal într-un comunicat.

"Au fost zile foarte intense, iar îngrijorarea creştea, dar, din fericire, s-a găsit o soluţie", a declarat preşedintele federaţiei, Francisco Blazquez.

Rafael Guijosa a revenit anul trecut la cârma selecţionatei Iranului, pe care a mai condus-o anterior între 2013 şi 2014, ajutând-o să câştige medalia de bronz la Campionatele Asiei din 2014.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri