Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Canada va impune taxe de import de 35% la produsele din Rusia şi Belarus

Travelweek
Canada

Canada va revoca statutul comercial special al Rusiei şi Belarusului şi, prin urmare, va impune taxe de import de 35% la produsele din cele două ţări, a anunţat joi vicepremierul Chrystia Freeland, relatează AFP.

''Rusia şi Belarus nu vor mai beneficia de avantaje, în special de tarife vamale reduse, pe care Canada le oferă altor ţări membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului'', a explicat ea într-o conferinţă de presă, în a opta zi a invaziei ruse în Ucraina.

Doar Coreea de Nord a fost supusă acestui regim până acum.

"Canada va fi prima ţară care va revoca statutul de cele mai favorizate naţiuni în cazul Rusiei şi Belarusului ca parteneri comerciali în conformitate cu legislaţia canadiană'', a precizat Chrystia Freeland, adăugând că a ''încurajat'' şi alte ţări să ''facă acelaşi lucru'', potrivit Agerpres.ro.

Ottawa a anunţat, de asemenea, că va sancţiona zece persoane de la conducerea a două companii importante din sectorul energetic rus, Rosneft şi Gazprom.

Pe plan umanitar, Canada lansează două noi programe pentru refugiaţii ucraineni. ''Canada este pregătită să îi primească pe ucrainenii care fug din calea războiului lui Vladimir Putin şi nu există limită pentru numărul de cereri pe care suntem gata să le acceptăm'', a subliniat Chrystia Freeland.

Peste un milion de persoane au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse, în urmă cu o săptămână, potrivit celui mai recent bilanţ al ONU difuzat joi.

De asemenea, Canada intenţionează să trimită noi arme în Ucraina: 4.500 de lansatoare de rachete, 7.500 de grenade de mână şi un milion de dolari pentru achiziţionarea de echipament pentru satelit, a anunţat ministrul Apărării, Anita Anand.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.