Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cancelarul Angela Merkel, în urma atentatului de la Halle: 'Germania trebuie să combată ura, violența și ostilitatea'

angela merkel

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat joi, în urma atentatului de miercuri de la Halle, că Germania trebuie să facă mai multe pentru combaterea urii, violenței și ostilității, potrivit Reuters, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Noi declarații făcute de Dan Barna! ‘ Am votat pentru claritate şi rezolvarea crizei’

Ea a declarat că în cazul în care atacatorul de la Halle ar fi reușit să intre în sinagoga în care își propusese inițial să comită atacul, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare.

„Sunt, la fel ca milioane de persoane din Germania, șocată și descurajată de crima de ieri de la Halle”, a spus Merkel în timpul unui discurs la Nuremberg. „Cu toții știm că am evitat un atac teribil împotriva celor aflați în sinagogă. Ar fi putut fi mult mai multe victime”, a adăugat cancelarul.

Merkel a evidențiat în cadrul discursului importanța comunității evreiești din Germania. „Suntem bucuroși pentru fiecare sinagogă, pentru fiecare comunitate evreiască și pentru fiecare evreu care trăiește în țara noastră”, a spus ea.

„Aceasta înseamnă că (...) reprezentanții statului trebuie să folosească toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a combate ura, violența și ostilitatea față de oameni”, a mai spus Merkel.

Citește și: Victor Ponta își ‘toarnă’ foștii colegi din PSD: ‘Am sute de mesaje în telefon’

Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte două sunt în stare critică în urma unui atac armat produs miercuri în faţa unei sinagogi din orăşelul german Halle. Autoritățile germane au anunțat că o persoană a fost reținută în urma atacului. Bărbatul reținut a fost identificat de către autorități sub numele Stephan B. Numele său complet nu poate fi făcut public, conform legislației germane privind protejarea vieții private.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.