Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cancerul de sân a devenit principala formă de cancer la nivel mondial, depăşind cancerul pulmonar (OMS)

cancer mamar

Cancerul de sân a devenit cea mai frecventă formă de cancer, depăşindu-l pe cel pulmonar, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează Reuters.

itește și: SURSE - USR se pregătește pentru o 'furtună' provocată de PNL în coaliție

''Cancerul de sân constituie în prezent, pentru prima dată, cel mai frecvent cancer la nivel mondial'', a spus Andre Ilbawi, specialist în această afecţiune în cadrul OMS. Ilbawi a făcut această declaraţie în cadrul unei informări de presă a ONU organizată înaintea Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, marcată la 4 februarie.

Cancerul pulmonar a fost cel mai frecvent tip de cancer în ultimele două decenii, însă în prezent ocupă locul al doilea, înaintea celui colorectal, al treilea cel mai răspândit, a precizat specialistul.

Ilbawi a menţionat că obezitatea la femei reprezintă un factor de risc comun în cancerul de sân. Aceasta este totodată un factor de risc pentru cazurile generale de cancer.

Pe măsură ce populaţia lumii creşte, la fel ca şi speranţa de viaţă, se preconizează o înmulţire a cazurilor de cancer, până la aproximativ 30 de milioane de cazuri noi pe an în 2040 de la 19,3 milioane în 2020, a subliniat Ilbawi.

Pandemia de coronavirus perturbă tratamentul cancerului în aproximativ jumătate dintre ţările analizate, a menţionat Ilbawi. Potrivit specialistului, pe fondul pandemiei, există întârzieri în stabilirea diagnosticului, lucrătorii din domeniul sanitar sunt suprasolicitaţi, iar activităţile de cercetare sunt afectate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.