Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Când ar putea fi votată Legea pensiilor speciale pentru parlamentari

parlament

Vicepresedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, sustine ca solicitarea presedintelui Klaus Iohannis privind reexaminarea legii prin care se instituie indemnizatia speciala pentru parlamentari a facut obiectul unei discutii în sedinta Birourilor permanente reunite ale Parlamentului de marti, proiectul legislativ fiind înaintat Comisiei de specialitate pentru întocmirea raportului.

Potrivit acestuia, cererea de reexaminare ar putea intra pe ordinea de zi a plenului comun al Senatului si Camerei Deputatilor în termen de 30 de zile.

'Proiectul legii pensiilor speciale s-a discutat în sedinta comuna de ieri (marti - n.r.) a Birourilor permanente. A fost repartizat, trimis la Comisia care se ocupa de acest act normativ. Urmeaza ca aceasta sa prezinte raportul pentru cererea de reexaminare si, spun eu, în termen de 30 de zile va ajunge în plenul comun. E o chestiune care tine de plenul comun, nu tine de plen separat', a explicat Chelaru, la finalul sedintei Biroului permanent al Senatului de miercuri.

La finalul sedintei Birourilor permanente reunite de marti, presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca solicitarea de reexaminare a legii pensiilor speciale nu a fost discutata de conducerea celor doua Camere ale Parlamentului.

'Nu s-a discutat (legea pensiilor speciale - n.r). Nu au existat discutii decât, în detaliu, pot sa va spun pe ordinea de zi pentru aprobarea proiectelor de executie a bugetului de stat si a bugetului de asigurari sociale pe anul 2014, precum si pentru rectificarile bugetare. La acestea, într-adevar, am stabilit termene pentru depunerea amendamentelor, rapoartelor si dezbaterii finale. (...) V-am spus ca 'Nu' (s-a discutat în BPR - n.r.), va raspund în continuare ca 'Nu' ca sa va conving', a declarat Tariceanu întrebat fiind daca cererea de reexaminare privind legea pensiilor speciale a intrat în atentia BPR.

Presedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii prin care se instituie indemnizatia speciala pentru parlamentari la pensionarea acestora.

Seful statului motiveaza ca reexaminarea este necesara în contextul caracterului excesiv si arbitrar al noii indemnizatii de care ar urma sa beneficieze deputatii si senatorii, dar si pentru ca acest drept ar urma sa se acorde tuturor parlamentarilor care au savârsit fapte de coruptie potrivit vechiului Cod penal, precum si celor al caror mandat a încetat pentru incompatibilitate.

Totodata, seful statului subliniaza ca indemnizatia pentru limita de vârsta care se acorda deputatilor si senatorilor este de natura a crea confuzii cu privire la natura juridica a acestui drept.

Pe 16 iunie, plenul comun al Senatului si Camerei Deputatilor a aprobat proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor cu 303 voturi pentru, 124 împotriva si doua abtineri. Liberalii au anuntat ca au votat împotriva.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.