Canotajul românesc își încheie participarea la Tokyo 2020 cu o medalie de aur și două de argint

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 30-07-2021

Actualizat: 30-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: smartradio.ro

Barca „amiral” a canotajului românesc, cea de 8+1 rame feminin a terminat finala probei olimpice de la Tokyo 2020 pe locul 6, fiind cronometrată cu timpul de 6:04.06.

Echipajul feminin, alcătuit din Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea a început cu un ritm mai scăzut, trecând a 6-a la 500 de metri, cu aproape 3 secunde ecart, față de primul loc.

La 1.000 de metri situația nu s-a schimbat, barca României având de data aceasta 4 secunde ecart, în urma Canadei.

Mult dorita revenire nu s-a petrecut nici la 1.500 de metri, România trecând apoi linia de finiș, după 2.000 de metri, pe ultima poziție, cu timpul de 6:04.06.

Medaliile de aur au revenit Canadei, care s-a impus cu timpul de 5:59.13, fiind urmată de Noua Zeelandă și China.

România ratase inițial calificarea directă în semifinale, fiind nevoită să tragă din nou în sesiunea de recalificare, unde au făcut o cursă mult mai bună, câștigând sesiunea cu cel mai bun timp mondial, de 5:52.99.

A fost ultima evoluție a echipajelor de canotaj românești la Tokyo 2020. Delegația României a reușit să obțină la Jocurile Olimpice o medalie de aur și altele două de argint, singurele ale României, în afara celei de argint reușite de Ana Maria Popescu, la sabie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri