Damian Cojocariu, unul dintre cei mai titrați călăreți din echipa națională în probele de sărituri peste obstacole, dezvăluie momentul bizar în care destinul i-a pus piedică la o etapă de Cupa Mondială: calului său i-a sărit potcoava chiar în timpul saltului! Cu toate acestea, cei doi au câștigat concursul!
Pentru Damian Cojocariu, unul dintre cei mai buni călăreți în probele de sărituri peste obstacole, viața se măsoară în înălțimea obstacolelor. Microbul l-a luat de mic, de la unchiul său, iar de atunci, drumul de la grădiniță n-a mai dus niciodată spre casă, ci direct...la cai.
„Când plecam de la grădiniță, nu mergeam către casă mergeam către cai și petreceam zi de zi la cai. După ce am urcat prima dată pe cal, am fost atât de bucuros, că în acea noapte nu am putut să dorm”, povestește Damian.
E om de baza în echipa națională de seniori
De 11 ani în echipa națională în probele de sărituri peste obstacole, Damian a trăit momente de extaz pe care fotbalul, prima sa dragoste, poate nu i le-ar fi putut oferi. „Calul vieții”, Lancor, i-a fost partener în cele mai mari realizări, inclusiv calificarea istorică la o finală de Cupă Mondială din America.
„Am câștigat etapă de Cupă Mondială la Bratislava cu el. Am câștigat multe trofee. Și titlul de campion la seniori”, dezvăluie acesta.
Dar drumul spre glorie a fost presărat cu semne care i-ar fi făcut pe mulți să renunțe.
„La o etapă de Cupă Mondială de la Samorin, pe care am câștigat-o, la încălzire am simțit calul puțin agitat. Când am început antrenamentul la prima săritură, s-a oprit! Nu a vrut să mai sară. Mi-a trecut prin cap să mă retrag, nu știam cum să fac parcursul. Am continuat, la ultimele două sărituri pe teren deiarbă, la ultima săritură a sărit potcoava. Și atunci am zis că e un semn să nu mai concurez. Dar mi-am luat inima în dinți, am dus-o până la capăt și am și câștigat”, mărturisește sportivul.
Fost jucător de fotbal și fan declarat al celor de la Real Madrid și FCSB, Damian recunoaște că ambiția de pe teren a mutat-o în manej. În fiecare zi, de la primele ore ale dimineții până seara, viața lui Damian se învârte doar în jurul cailor.
„Programul meu începe dimineața la opt și am zile în care mă prinde și nouă seara în grajd. N-aș putea să trăiesc fără ceea ce fac și fără acest sport”, se destăinuie Damian.
E plin de medalii și trofee
De 11 ani în echipa națională în probele de sărituri peste obstacole, Damian Cojocariu a parcurs toate etapele, de la tineret la seniori, devenind un simbol al disciplinei. Palmaresul său este o oglindă a muncii depuse zi de zi în manej.
„Am foarte multe Grand Prix-uri câștigate. Sunt campion național la seniori, vicecampion balcanic cu echipa națională la tineret, vicecampion balcanic la seniori, la individual, campion balcanic cu echipa la seniori, am câștigat un Grand Prix de Cupă Mondială la Bratislava, o calificare la cupa mondială și calificarea la Campionatul European de la Rotterdam”, spune Damian.
De fiecare dată când e în probă, călărețul are un singur gând: să câștige!
Următoarea provocare, Cupa Națiunilor
Următoarea mare provocare pentru Cojocariu și echipa națională de seniori în probele de sărituri peste obstacole este Cupa Națiunilor, cu etape cruciale în Italia și în Grecia.
„E un concurs foarte important, pe care îl așteptăm cu nerăbdare. Sunt doar două etape în liga noastră de Cupă pe Națiuni, una va fi la Bedizzole, în Italia și una la Salonic, în Grecia. Ne propunem să ne calificăm în semifinale, și mai departe, dacă se poate, să ajungem până în finală. E o presiune mare la această competiție, dar e și foarte frumos, pentru că toți tragem pentru echipa României”, dezvăluie acesta.
A lăsat fotbalul pentru echitație!
Damian a practicat fotbalul și călăria în paralel. Ambiția l-a împins însă spre manej, unde a descoperit o
lume a eleganței și a disciplinei extreme. „Sunt foarte ambițios. Dacă rămâneam la fotbal, cu siguranță aș fi ajuns tot la nivel de performanță”.
Deși astăzi experiența îl face să fie relaxat înaintea probelor, mândria de a reprezenta România este la fel de vie ca în prima zi:
„Să faci parte din echipa națională e uimitor, nu pot descrie în cuvinte. Am plâns când mi s-a cântat Imnul!”.
Acum, campionul își împarte timpul între propriile concursuri și antrenarea noii generații, mărturisind că emoțiile sunt mai mari pe margine: „E mai greu când antrenez, pentru că sunt copii care trebuie să învețe, iar tensiunea e uriașă”.
Comentează