Căpitanul FCSB, Darius Olaru: A fost visul meu să câştig titlul şi mi l-am îndeplinit. Vom petrece cât ne ţin picioarele

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 12-05-2024

Actualizat: 12-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: cts23.com

Fotbalistul echipei de fotbal FCSB, Darius Olaru, a declarat, sâmbătă seara, după ridicarea trofeului de campioană a Superligii, că el şi colegii săi vor petrece cât îi vor ţine picioarele, conform Agerpres.

"A fost visul meu să câştig titlul şi mi l-am îndeplinit. Cumva cam toate zilele care au urmat meciului cu Farul, când am ştiut sigur că suntem campioni, au fost cele mai frumoase din viaţa mea. Şi le merităm toţi pentru că am muncit. Sigur vor mai fi câteva petreceri. Vom petrece cât ne ţin picioarele", a spus el.

Olaru a menţionat că nu vrea să se gândească la ultima partidă a sezonului, cea cu Rapid.

"Nici nu vreau să mă gândesc la derby-ul cu Rapid, vreau să mă bucur de această seară alături de suporteri pentru că merităm", a mai afirmat Darius Olaru.

Meciul a fost urmat de ceremonia de înmânare a tricourilor de campioni, a medaliilor şi a trofeului de campioană. Roş-albaştrii vor sărbători titlul în centrul oraşului, la Ateneu, drumul de la stadion fiind străbătut într-un autocar descoperit.

FCSB a câştigat titlul de campioană a României la fotbal în etapa a 7-a a play-off-ului, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 2-1 (1-0), pe Arena Naţională din Capitală. ''Roş-albaştrii'' aveau nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura matematic titlul, cu trei etape înainte de finalul sezonului, dar au obţinut victoria.

Gruparea bucureşteană nu mai câştigase titlul din 2015, de atunci având şapte clasări pe locul secund şi una pe locul cinci.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri