Căpitanul naţionalei de fotbal a Angliei, Harry Kane, spune că va avea o discuţie cu conducerea clubului la care evoluează, Tottenham, pentru a putea părăsi gruparea în această vară, deşi mai are trei ani de contact cu Spurs, el exprimându-şi nemulţumirea pentru lipsa de progres a formaţiei din nordul Londrei, scrie DPA.
Declaraţia sa a fost făcută în contextul în care oficialii lui Hotspur au afirmat că Harry Kane nu este de vânzare.
''Voi avea o discuţie cu conducerea clubului. Eu vreau să joc în cele mai importante meciuri, să particip la cele mai importante momente. Mă uit la echipele engleze ajunse în finala Ligii Campionilor, s-au descurcat senzaţional. În astfel de jocuri vreau să fiu şi eu implicat. De aceea, vreau şi sper să am o discuţie clară cu preşedintele lui Tottenham'', a spus Kane.
Kane se află sub contract pentru încă trei ani, iar preşedintele Daniel Levy este cunoscut pentru a fi un redutabil negociator, ceea ce ar putea complica speranţele unui transfer rapid pentru jucătorul de 27 de ani.
Conform Sky Sports, Manchester City (campioana din Premier League), Manchester United şi Chelsea (finalista Ligii Campionilor) au luat deja contact cu agenţii jucătorului, care a marcat 32 de goluri în acest sezon în toate competiţiile.
Kane, un produs al centrului de formare a clubului, a înscris 220 de goluri în 334 de apariţii pentru Tottenham, impunându-se ca unul din cei mai buni atacanţi din lume.
Fără antrenor titular de la concedierea lui Jose Mourinho luna trecută, Tottenham poate spera doar să se califice pentru Europa League sau Conference League.
Spurs a ajuns în finala Cupei Ligii în acest sezon, pierzând în faţa lui Manchester City, dar se luptă să ajungă în fotbalul european în următorul sezon, când a rămas o singură etapă din Premier League.
Căpitanul naţionalei Angliei, Harry Kane, dorește să plece de la Spurs în această vară
București
5°C
Articole Similare

103
Atletico Madrid s-a calificat marţi seara în semifinalele Ligii Campionilor, chiar dacă a pierdut, pe teren propriu, cu FC Barcelona
103

84
Liga Campionilor: PSG a învins marţi seara, în deplasare, gruparea engleză FC Liverpool
84

19
FIFA analizează suspendarea raidurilor ICE în timpul Cupei Mondiale
19

42
Javier Mascherano demisionează de la Inter Miami
42

58
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul doi la Rouen
58

42
CSO Voluntari se califică în finala Diviziei A după victoria cu Dinamo București
42

84
Italia își păstrează speranțele pentru Mondialul din 2026
84

53
Fostul președinte al Federației Franceze de Fotbal, Jean-Pierre Escalettes, a murit
53

53
Corvinul Hunedoara câștigă cu 2-0 meciul cu Chindia Târgoviște
53

24
Kylian Mbappe vorbește despre dragostea sa pentru Real Madrid: 'Un dar din ceruri'
24

31
AS Roma și SS Lazio refuză mutarea Derby-ului della Capitale
31

36
Antrenorul Sam Allardyce vorbeşte despre impactul şomajului forţat asupra sănătăţii sale mintale
36

39
CFR Cluj se desparte de Islam Slimani
39
















Comentează