Un număr de 137 de arme letale și aproape 5.000 de bucăți de muniţii au fost indisponibilizate de polițiști, în ultimele două luni, în acțiuni ce au vizat combaterea braconajului, transmite Poliția Română, relatează Mediafax.
Citește și: Poliția i-a amendat pe șoferii care nu aveau dezinfectanți sau care nu păstrau scaunele libere
Conform sursei citate, au fost întocmite dosare penale pentru 362 de infracțiuni de braconaj cinegetic și aplicate peste 300 de amenzi, pe parcursul a 480 de acțiuni organizate în lunile aprilie și iunie ale acestui, la nivel naţional, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de braconaj cinegetic comise prin folosirea câinilor ogari sau metiși de ogari.
„Pe parcursul celor 480 de acţiuni organizate de polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliţiei Române, au fost constatate 362 de infracțiuni. Peste 300 de persoane au fost sau sunt cercetate pentru comiterea infracțiunilor de braconaj”, conform sursei citate.
În dosarele penale, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 137 de arme letale (dintre care 40 deținute ilegal și 61 arme neletale supuse autorizării), aproape 5.000 de bucăți de muniţii letale (aproape 1.500 deținute ilegal), alte peste 3.600 de muniţii neletale (majoritatea deținute în mod ilegal), 53 de câini ogari sau metiși de ogari, 51 lațuri și capcane neautorizate, 23 de autovehicule, 3.000 kg. de carne de vânat și 55 exemplare de vânat din specii diferite.
„Pentru alte nereguli, au fost aplicate 318 sancţiuni contravenţionale, dintre care 40 la Legea nr. 407/2006, a vânătorii și protecției fondului cinegetic, 139 la Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor și 139 la alte acte normative, în valoare totală de 482. 678 de lei”, transmite Poliția Română.
Comentează