Capul Verde s-a calificat la Cupa Mondială 2026 după victoria cu 3-0 în fața Eswatini

Autor: Diana Pană

Publicat: 13-10-2025 22:40

Article thumbnail

Sursă foto: flashscore.ro

Echipa naţională din Capul Verde a învins luni seara, pe teren propriu, scor 3-0, echipa naţională din Eswatini şi a devenit cea mai mică ţară din lume care s-a calificat la turneul final al unei Cupe Mondiale, conform news.ro.

După o primă repriză încheiată fără gol marcat, gazdele din Capul Verde au deschis scorul în minutul 48 al meciului cu Eswatini, prin Dailon Livramento, de la echipa portugheză Casa Pia. Willy Semedo, de la Omonia Nicosia, a făcut 2-0 în minutul 54, pentru ca veteranul Stopira să pună pe tabelă rezultatul final, în minutul 90+1.

Cu această victorie Capul Verde a terminat pe primul loc al grupei D, cu 23 de puncte, în calificările africane, în faţa naţionalelor din Camerun, Libia şi Angola. Fundaşul Oţelului Galaţi, Joao Paulo, titular în meciul cu Eswatini, devine primul jucător din Superligă care se califică pentru turneul final al Cupei Mondiale 2026.

Camerun va juca barajul în timp ce Capul Verde a stabilit un record în istoria de aproape un secol a Cupei Mondiale: este cea mai mică ţară calificată la un turneu final mondial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri