Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caracatița de parbriz, ultima fiță pentru blocarea mașinilor - Autorităţile din Galaţi cumpără dispozitive de blocare a maşinilor în valoare de 150.000 de lei

www.news.ro
parbriz spart, accident

Autorităţile din Galaţi cumpără dispozitive de blocare a maşinilor în valoare de 150.000 de lei. Achiziţia este în curs pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP). Informaţia, făcută publică de consilierii locali din opoziţie, a stârnit un val de proteste pe internet, gălăţenii fiind de părere că prioritară ar fi construirea de parcări (doar una din cinci maşini are acces la un loc de parcare la Galaţi), nu cumpărarea de „jucărioare scumpe” de blocare a maşinilor, scrie adevărul.ro.

Celebra caracatiţă folosită pentru blocarea roţilor maşinilor parcate neregulamentar este pe cale să devină istorie la Galaţi. Autorităţile locale au decis să cumpere dispozitive de blocare moderne, mai eficiente, care se montează pe geamul din faţă al autoturismelor, fiind denumite de şoferi „caracatiţe de parbriz”. În principiu, o astfel de „jucărie” arată ca o carte de mari dimensiuni (deorece se pliază exact în două) şi se prinde parbriz cu nişte ventuze extrem de puternice, care pot fi desfăcute doar electronic, pe baza unui cod primit de proprietarul maşinii prin SMS, după ce plata taxei de deblocare (de 200 de lei) este confirmată. Achiziţia este în curs pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (rebotezat acum SICAP), fiind comandată de Gospodărie Urbană, o entitate din subordinea Primăriei din Galaţi. Valoarea maximă estimată a contractului este de 151.260 lei, livrarea dispozitivelor urmând să se facă într-un termen de între 3 şi 18 luni. Din documentaţie nu reiese care ar fi preţul vizat per unitate,dar autorităţile estimează că de aceşti bani ar putea cumpăra între 36 şi 2016 „caracatiţe”, ceea ce înseamnă de la 70 la la 4200 de lei bucata.

„Avem intenţia de a implementa acest sistem de blocare amplasat pe parbriz care nu degradează în niciun fel autoturismul pe care este amplasat. În prezent avem mereu de reclamaţii că a fost degradată roata sau janta, atunci când sunt montate actualele sisteme de blocare a roţilor. Aceste noi dispozitive sunt însoţite de un sistem informatic, astfel încât vom avea o evidenţă clară a acestora”, spune Bogdan Ardean, directorul de la Gospodărire Urbană.

Informaţiile despre achiziţia în curs au fost dezvăluite publicului, pe reţelele de socializare, de consilierii locali ai opoziţiei, iar reacţia gălăţenilor a fost una virulentă. Oamenii cred că autorităţile locale ar trebui să investească în noi locuri de parcare (în Galaţi media este de un loc de parcare la cinci maşini) nu să irosească banii publici pe „jucărioare scumpe”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.