Pentru câteva clipe, te rog să citește textul din Sfânta Scriptură (Luca 18:10-14). În câteva versete, Mântuitorul demască tot ce se află în inimile noastre, dă pe față ce este ascuns. Dacă ești sincer, te vei regăsi în oglinda reală a Domnului.
Între creștini există un soi de comparație periculoasă.
O văd mulți, o vedem și noi fără să o trâmbițăm, există fără să o recunoaștem, dar ne trebuie un pic de sinceritate ca să vorbim despre ea. Nu vorbim prea tare, dar o gândim încet.
Nu vrem să dăm de bănuit, dar ea este încolțită acolo, în adâncul inimii.
Privim la noi mai puțin, dar privim la alții mai mult, pentru că ne place asta.
Ne ascundem sub masca unei forme pioase, smerite, reverențioase, cosmetizăm exteriorul, în schimb purtăm în noi pe vameșul păcătos, fără să îl recunoaștem.
Din pilda noastră, amândoi au avut același obiectiv, să se roage, ceea ce nu este greșit. Diferența nu o face exteriorul, ci interiorul fiecăruia; nu formele contează, ci realitatea din interior este importantă.
Fiecare a crezut că nu îl știe nimeni în interior, dar glasul tăcut este făcut de cunoscut de Hristos.
Unul spune ce face, altul recunoaște cum este.
Pe unul îl interesează liniștirea conștiinței prin frecventare, bifează prezența, dar fără transformare, pe celălalt îl interesează eliberarea de greul păcatului care apasă în sufletul lui.
Când unul dorește vizibilitate, altul caută singurătatea, acolo începe relația adevărată cu Dumnezeu. Cel care spune: „vai de el”, este de fapt omul care crede că este mai valoros pentru că este religios, dar cel care spune: „vai de mine”, este de fapt omul pe care nu îl interesează prejudecățile și acuzațiile celor din jur, are nevoie de Cineva care să-l înțeleagă (Hristos) și atât.
Unul pleacă cum a venit, dar a mai participat, a contribuit, a făcut ceva pentru comunitate, a dat bine la imagine (este interesat de ce spun alții și cum va fi tratat de mulțime), altul se întoarce transformat, binecuvântat, înnoit și fericit. Până la urmă, ce contează cu adevărat?
Să trăiești ca un fariseu, comparându-te în sinea ta cu alții și să te vezi așa de bun, mai bun decât toți, dar pleci acasă la fel de plin de sine, mândru că faci parte dintr-o comunitate specială, dar încă o săptămână trăiești și faci faptele unui vameș sau să recunoști că ești un vameș păcătos care nu merită nimic, este doar mila Stăpânului, este doar harul Lui?
Dacă mai ajungi o săptămână, până la o nouă întâlnire, este o binecuvântare. Atunci ți-ai atins obiectivul, mergi cu folos și te întorci alt om! Fugi de farisei, îmbrățișează-i pe vameși, ei au nevoie reală, fariseii se descurcă singuri, în orice circumstanță, sunt prea mândri să se smerească, se baricadează sub umbrela unei religii false.
Dacă Hristos nu te-a convins că îl porți pe fariseu cu tine în fiecare duminică, iar pe vameșul de luni și până sâmbătă, cine o mai poate face?
Lucrarea lui Hristos la cruce a fost eficientă pentru tine, dacă începi cu: „Ai milă de mine păcătosul!”
Când pășești pe această cale, ești deja pe drumul bun, dar dacă te încăpățânezi în religia și formele dragi ție, indiferent ce nuanță are confesiunea ta, trăiești în cea mai mare confuzie, minciună a vieții tale, aceasta nu te avantajează pe termen lung.
În fața lui Hristos demascarea a început! Bine ai venit în rândul vameșilor păcătoși, dar care pleacă acasă fericiți!
Sorin Cigher – 10 martie 2026, Sibiu
Comentează