Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carambol pe un drum național: Cinci mașini au fost implicate

www.stirimondene.eu
politia rutiera

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs pe DN 64, la ieşirea din Râmnicu Vâlcea către Drăgăşani, în care au fost implicate cinci autovehicule, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, în urma impactului dintre maşini au rezultat şi scurgeri de combustibil pe carosabil, dar nu există risc de explozie.

"Iniţial, spre locul accidentului au plecat două ambulanţe de la SAJ şi un echipaj SMURD, ulterior fiind solicitată şi o a treia salvare. Toate cele cinci victime au fost preluate de acestea, sunt conştiente şi au fost transportate către Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea. Nu se cunoaşte deocamdată starea lor", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Citeste si Fost consilier prezidențial, despre consecințele demisiei lui Negrescu: O problemă serioasă pentru Guvern. Ar putea pune în pericol credibilitatea României

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au precizat că traficul în zonă se desfăşoară alternativ, pentru a le permite poliţiştilor să efectueze cercetările şi să stabilească circumstanţele în care s-a produs accidentul.

"Din primele informaţii, o autoutilitară, care se deplasa dinspre Drăgăşani spre Râmnicu Vâlcea, a intrat pe contrasens şi a lovit o maşină care venea din sens opus, aceasta ricoşând într-un alt autoturism. Din impact, duba s-a răsturnat peste alte două maşini care circulau în spatele ei. Două persoane din cele cinci rănite - şoferul dubei şi şoferul celei de a doua maşini implicate - par a fi mai grav", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu.

Acesta este al doilea eveniment rutier ce a avut loc sâmbătă în Vâlcea. În cursul după-amiezii, un alt accident, produs la Racoviţa, în care au fost implicate şase autovehicule, a blocat Valea Oltului, pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu, mai bine de o oră. O persoană a fost rănită, dar starea ei nu este gravă, au precizat reprezentanţii IPJ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.