Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caravana cu peste 1.000 de migranți care voia să ajungă în SUA nu se mai deplasează spre granița Mexicului cu Statele Unite

refugiati

Caravana cu peste 1.000 de migranţi din America Centrală, care a traversat Mexicul spre SUA, cu scopul de a intra clandestin pe teritoriul Statelor Unite, o perspectivă ce îl agasa pe preşedintele american Donald Trump, a renunţat la planul său, a anunţat miercuri organizaţia neguvernamentală 'Persoane fără frontiere', căreia îi aparţine iniţiativa, relatează AFP.

'Munca noastră va sfârşi în Mexic', a declarat Irineo Mujica, responsabil al acestei organizaţii, subliniind în acelaşi timp că persoanele care ar dori să continue călătoria până la frontieră pot 'să o facă pe cont propriu', scrie agerpres.ro.

Plecând la 25 martie din Tapachula, la frontiera cu Guatemala, această caravană care include femei, copii şi persoane în vârstă, se află de la începutul acestei săptămâni la Matias Romero, în centrul unei regiuni montane din statul Oaxaca (sudul Mexicului).

Organizaţia este implicată din 2010 în organizarea de astfel de caravane pentru a denunţa situaţia migranţilor care traversează Mexicul, confruntaţi cu numeroase pericole, mergând de la riscul de a fi răpiţi de carteluri ale drogurilor şi până la a fi ucişi de autorităţile care îi răscumpără. Dar ea recunoaşte că anul acesta a fost copleşită de dimensiunea caravanei.

Din cei 1.500 de imigranţi, câţi au fost iniţial, puţin peste 300 de persoane au preferat să ia trenul "La Bestia" spre nord.

'Sunt prea mulţi copii care călătoresc, în jur de 450, sunt numeroşi copii mici şi să meargă cu trenul aşa cum s-a făcut înainte ar fi o nebunie', a explicat Mujica.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.