Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caravane medicale la Săvârșin și în Delta Dunării

caravana

Două noi acțiuni de suflet se adaugă, pentru weekendul care urmează, în programul Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” Timișoara – două caravane medicale ce vor duce medici timișoreni în Săvârșin, județul Arad, și în comuna Crișan din Delta Dunării.

Aceste acțiuni fac parte din Proiectul ,,Împreună pentru viață", care a câștigat trofeul ,,Campania anului", în 2022, la Romanian Healthcare Awards, competiție cu juriu internațional. La caravane vor participa medici din Spitalul Județean Timișoara precum și din Spitalul Municipal și Spitalul de Boli Infecțioase ,,Victor Babes" Timișoara.

Detalii despre evenimente

Caravana de la Domeniul Regal Săvârșin va avea loc sâmbătă, 29 aprilie, între orele 14.00 și 19.00, cu ocazia evenimentului „Suflet de România”, festival organizat de Compania PROFI, care este partenerul Asociației pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” Timișoara în aceste două acțiuni. A doua caravană va fi organizată în 29 și 30 aprilie, în comuna Crișan din Delta Dunării.

Se vor asigura, în ambele locuri, consulturi de specialitate din domeniile cardiologie, medicină internă, gastroenterologie, neurologie, pneumologie, pediatrie, oftalmologie și optimetrie, ORL. De asemenea, se vor face analize de laborator cu rezultatul pe loc.

Vor sprijini caravanele următorele companii medicale: Helimed, care va va asigura echipamentele medicale necesare (ecografe, aparate EKG, spirometrie etc.), Diamedix, care va asigura echipamentele de laborator și efectuarea gratuită a analizelor, Essilor, care va asigura gratuit ochelari de vedere celor ce au nevoie.

Pe lângă inițiatorul proiectului, Prof. Dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara, la caravana din Deltă participă și alte două personalități ale medicinei timișorene, Prof. Dr. Ioan Sporea (gastroenterologie) și Prof. Dr. Liviu Pop (pediatrie), alături de medici primari, specialiști și rezidenți din diverse specialități.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.