Care ar putea fi următoarea destinație a lui Cristian Diaconescu

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 19-02-2022

Actualizat: 19-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Îndepărtat de la șefia PMP, Cristian Diaconescu ar putea înființa un nou partid dacă este exclus din formațiune, sau ar putea merge cu o parte din apropiații săi din PMP într-un alt partid, spun surse politice.

Partidul susținut de Dan Voiculescu e în discuții cu Cristian Diaconescu. Partidului Umanist Social Liberal (PPU-sl) este partid cu parlamentari în grupul PSD, așa că o eventuală orientare a fostului lider PMP către PPU-sl ar echivala cu reapropierea de zona social-democrată. „Am avut, recent, o convorbire cu domnul Cristian Diaconescu și vom mai avea una și săptămâna viitoare. Și am credința că discuțiile noastre vor avea rezultate bune”, spune deputatul PPU-sl Grațiela Gavrilescu. Dacă Diaconescu face pasul spre alt partid, ar putea să fie urmat de o parte din membrii PMP.

Pe scena politică este vehiculată și varianta ca fostul lider PMP să pună bazele unei noi formațiuni politice, dacă o să fie exclus din formațiunea pe care a condus-o.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri