Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Care este cel mai sănătos tip de pâine. De ce `100% natural` și `100% organic` nu e acelasi lucru

zf.ro
panificație pâine

Pâinea poate fi un aliment foarte sănătos, dacă știi să o alegi pe cea potrivită. Ar fi bine, în primul rând, să te asiguri că nu are conservanți, afânători, uleiuri hidrogenate, coloranți sau potențiatori de gust.

Pâinea considerată „curată“ are, de obicei, doar patru ingrediente: apă, făină, sare și drojdie sau maia. Dar și pâinea curată este de mai multe tipuri. Și, atunci, care este cea mai bună?

Dacă ne referim la aportul nutrițional, pâinea cea mai bună este cea făcută din cereale integrale încolțite, potrivit fitness-nation.ro.

Potrivit unui studiu, pâinea cu 50% făină de grâu încolțit are, comparativ cu pâinea obișnuită, de trei ori mai mult folat (o vitamină esențială pentru transformarea alimentelor în energie).

Procesul de încolțire îmbogățește profilul proteic, descompune o parte din amidon și reduce conținutul de carbohidrați. Pericolul creșterii zahărul din sânge este mai mic când vorbim de cereale încolțite, potrivit sursei citate, care arată și ce valori are o felie de pâine din cereale încolțite: aproximativ 80 kcalorii, 15 grame de carbohidrați (din care 3 g fibre), 0 g zahăr, 4 grame proteină.

Acest sortiment de pâine are adesea și grăsimi, a căror cantitate variază în funcție de producător, procesul tehnologic și tipul de cereale folosit.

Pâinea cu 50% făină de grâu încolțit este urmată, ca valori nutritive și calitate, de pâinea de secară și pâinea din grâu integral.

Pâinea făcută 100% din cereale integrale este bogată în fibre şi elemente nutritive intacte, adică opusul a ceea ce ai obține dacă mănânci o pâine albă sau un alt tip de carbohidrați rafinați.

Atenție, „100% natural“ și „100% organic“ nu sunt sinonime!

Amintim că inscripția „100% natural“ este, adesea, o capcană a producătorilor și, din păcate,  nu înseamnă mare lucru. Produsele organice/ecologice certificate sunt relizate din cereale care nu conțin îngrășăminte, pesticide și erbicide. Eticheta „100% natural“ nu are reguli atât de stricte. Un produs natural nu înseamnă că este ecologic, deoarece producătorii au voie să folosească îngrășăminte, fertilizatori, pesticide și erbicide. Asta nu înseamnă că toți o vor face, dar, din rațiuni economice, peste 90% din producători folosesc substanțe chimice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.