DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Care este viitorul modelelor Dacia în cadrul grupului Renault

digi24.ro
dacia duster nou

Laurens van den Acker, șeful de design de la Renault, a anunţat că modelele Dacia nu vor mai fi vândute cu emblema Renault, în afara Europei şi în Rusia. Pe unele piețe, Duster, Sandero și Logan, împreună cu variantele Stepway ale celor două din urmă, sunt vândute ca aparținând mărcii Renault. Iar acest lucru va înceta în curând, scrie site-ul autocar.co.uk.

„Scopul meu este să avem un portofoliu unic Renault la nivel mondial. Sunt modele Dacia care se vând cu emblema Renault pe unele piețe și vreau să pun stop acestui fapt. Mașinile Renault sunt mai scumpe în unele zone, iar mașinile Dacia sunt relativ moderne și accesibile, așa că le-am pus embleme Renault. Acest lucru ne-a ajutat să caștigăm teren acolo. Dar pentru că acum vindem tot mai multe autovehicule Renault în Rusia, de exemplu, o să începem să le diferențiem între ele”, a spus Van den Acker.

Potrivit oficialului Renault, singurul model care se va mai vinde pentru o perioadă mai lungă de timp sub ambele mărci – Renault și Dacia -, va fi Duster. Asta pentru că a avut succes peste tot unde a fost vândut.

După această decizie, șeful de design al grupului Renault anunță mari surprize pentru fanii mărcii românești. „Noile generații ale modelelor Dacia vor fi extraordinare. Vom încerca să fim inteligenți. Mașinile Renault vor avea o personalitate latină, senzuală, iar cele fabricate sub marca Dacia vor fi robuste și cu un caracter germanic”, a precizat Van den Acker.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.