Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Care sunt pensionarii ce vor pierde bani la recalculare

e-juridic.manager.ro
pensie-pensii-pensionar

Potrivit prevederilor din noua lege a pensiilor, o categorie de pensionari vor pierde bani pentru că nu li se recunosc toți ani munciți la recalculare. La recalculare nu se ține cont de orele suplimentare sau sporurile care nu au fost luate în calcul de Casa de Pensii.

Una din cele mai mari probleme din legea pensiilor este aceea că pensionarii vor trebui să facă dovada că au muncit ore suplimentare, în weekenduri, noaptea, peste program. Altfel, aceste perioade nu vor fi luate în calcul atunci când vor primi pensia recalculată.

De asemenea trebuie să dovedească că au luat sporuri ori al 13-lea salariu pentru că altfel acestea nu vor fi incluse la punctajul de contributivitate (vezi la final formula).

Astfel, acești pensionari vor pierde sute de lei la pensie pentru că nu pot face dovada că au lucrat acele perioade sau au primit al 13-lea salariu, sporuri etc. Iar Casa de Pensii și ITM nu îi ajută deloc

Care sunt pensionarii ce vor pierde bani?

Pentru a face rost de aceste dovezi că au muncit suplimentar, că au avut sporuri etc, pensionarii trebuie să se ducă fie la Arhivele statului, fie la primăria de care aparținea firma la care au lucrat.

Sau, dacă au noroc și firma respectivă mai există la sediul acelei firme. Dar, și dacă firma respectivă mai există, nu este deloc sigur că ea mai păstrează evidențele cu cât a muncit pensionarul de azi în anii 80, să spunem.

Pensionarii au termen de 6 luni după intrate în vigoare a legii pensiilor (1 septembrie - 1 martie) pentru a strânge aceste dovezi și a le preda la Casa de Pensii. Apoi, dosarul lor de pensii va fi reanalizat și, pe baza noilor documente, pot primi o nouă majorare de pensie până la 1 marite 2025.

Altfel, respectivul pensionar nu va primi bani pentru orele suplimentare, prime, al 13-lea salariu. Altfel zis, perioade mari de muncă nu vor fi luate în considerare la calculul final al pensiei.

Ce spune Marius Budăi despre această situație

Acest lucru a fost subliniat de fostul minsitrul Mariu Budăi la un post TV.

„Unde nu mai există angajatorii și arhiva sau lichidatorul care s-a ocupat și nu a predat adeverințele, acolo nu putem să știm. Angajații casei de pensii, și mă pricep, calculează drepturile în baza unor documente”, spune Budăi.

Fostul ministru este cinic și pretinde că pensionarii ar fi trebuit să aibă grijă de documente pentru a putea fi luate în calcul la pensie. Lucru incorect.

„Angajații nu au calificarea necesara să întocmească aceste adeverințe. Aici trebuie avută mare grija, să nu punem oamenii pe drumuri, și să rezolvam de la caz la caz. Am credință că se vor rezolva.

Chiar daca situația este una grea, grija documentelor este a noastră personala de-a lungul vieții. Și eu știu din practica că de multe ori oamenii au depus aceste adeverințe, ori cu scopul de a obține venituri, ori în scopul de a merge în instanță.”, a spus Budăi.

Mulți pensionari au probleme și mai mari

Mulți pensionari au probleme și mai mari. Cei care au pierdut cartea de muncă pentru că firma s-a desființat, se confruntă cu refuzul ITM de a le elibera o nouă carte de muncă. În lipsa cărții de muncă în original, reconstituirea anilor de contribuție se face doar prin instanță.

Singura soluție este angajarea unui avocat care să de a în judecată respectivele firme și să le oblige să emită noi adeverințe.

Pensia la recalculare

VPR (81 lei) X număr puncte.

Punctele: puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte necontributive.

Punctele de necontributivitate:armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Puncte contributivitate - cât ai contribuit.

Puncte de stabilitate:

- 0,50 puncte/an, pentru anii 26 - 30 în muncă

- 0,75 puncte/an, pentru anii 31 - 35,

1 punct fiecare an peste 35 de ani

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.