Carlos Alcaraz, eliminat de Sebastian Korda în turul al doilea al turneului de la Monte Carlo

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 13-04-2022

Actualizat: 13-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tenismenul american Sebastian Korda, locul 42 ATP, a câştigat duelul tinerilor jucători promiţători din circuitul mondial, disputat cu spaniolul Carlos Alcaraz, locul 11 ATP şi cap de serie numărul 8, în turul al doilea al mastersului de la Monte-Carlo, anunță news.ro.

Korda, fiul celebrului jucător ceh Petr Korda, s-a impus, cu scorul de 7-6 (2), 6-7 (5), 6-3, după un meci de peste trei ore, în faţa câştigătorului turneului de la Miami.

În optimi, Korda jr va evolua cu americanul Taylor Fritz, câştigătorul de la Indian Wells, locul 13 ATP şi cap de serie numărul 10.

Într-un alt meci din turul al doilea, belgianul David Goffin, locul 47 ATP, beneficiar al unui wild card, l-a învins, cu scorul de 7-6 (5), 6-2, pe britanicul Daniel Evans, locul 27 ATP.

Fost număr 7 mondial şi câştigător al turneului de la Marrakech desăptămâna trecută, Goffin este în revenire de formă după o accidentare suferită la genunchi şi va juca în optimi cu spaniolul Alejandro Davidovich Fokina, locul 46 ATP, care a produs surpriza cometiţiei, eliminându-l în turul al doilea pe liderul ATP, sârbul Novak Djokovici.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri