Carlos Alcaraz va încheia anul pe primul loc în clasamentul ATP

Autor: Anca Flondor

Publicat: 14-11-2025 09:55

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Carlos Alcaraz va încheia anul pe primul loc în clasamentul mondial, după ce l-a învins pe italianul Lorenzo Musetti, cu 6-4, 6-1, joi seara, în ultimul său meci din Grupa ''Jimmy Connors'', la Turneul Campionilor (ATP Finals), de la Torino.

Alcaraz (22 ani) va termina anul pe prima poziţie a ierarhiei ATP ca şi în 2022, când avea doar 19 ani.

Ibericul, calificat deja în semifinale la Torino înaintea meciului cu Musetti, a ajuns la 70 de victorii în acest sezon, doar 8 meciuri pierdute şi opt titluri câştigate, între care două de Mare Şlem, la Roland Garros şi US Open, scrie Agerpres.

''Să închei anul pe primul loc în lume este ceva foarte important pentru mine, era obiectivul meu, chiar dacă la începutul anului acest prim loc părea foarte, foarte departe'', a declarat Alcaraz.

''A devenit un obiectiv de la mijlocul sezonului şi a fost o luptă pas cu pas cu Jannik (Sinner) pentru a ajunge aici. Sunt mândru de mine'', a mai spus jucătorul originar din Murcia.

Alcaraz a câştigat grupa, cu trei victorii, iar succesul său în faţa lui Musetti a făcut ca australianul Alex De Minaur, cu o singură victorie, obţinută chiar joi, în faţa americanului Taylor Fritz, cu 7-6 (7/3), 6-3, să se califice în semifinale.

Câte o victorie au reuşit în Grupa ''Jimmy Connors'' şi Lorenzo Musetti şi Taylor Fritz.

Vineri vor avea loc ultimele meciuri din Grupa ''Bjorn Borg'', Jannik Sinner (Italia) - Ben Sheldon (SUA) şi Alexander Zverev (Germania) - Felix Auger-Aliassime (Canada), care vor decide clasamentul final şi configuraţia semifinalelor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri