Fosta ministră de Interne, Carmen Dan, a fost audiată în calitate de martor într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu estimat la peste 1,3 milioane de euro, în care este implicată sora sa vitregă. Procurorii investighează o schemă complexă cu locuințe și autoturisme fictive, iar numele fostei șefe de la Interne a apărut incidental în anchetă.
Fosta ministră a declarat în fața anchetatorilor că nu avea nicio cunoștință despre faptele investigate și că relația cu sora sa este una distantă de mai mult timp.
„Nu, am aflat târziu. Ce părere pot să am? Nu avem o relație foarte apropiată”, a spus Carmen Dan înainte de audieri.
Aceasta a precizat că a îndemnat-o pe sora sa să spună adevărul în fața organelor de anchetă. „Am trimis-o către organele de cercetare să declare tot ce s-a întâmplat”, a adăugat fosta ministră.
„Știrea ar trebui să o privească pe cele implicate, nu pe mine”
După apariția informațiilor în presă privind audierea sa, Carmen Dan a transmis public că a fost chemată doar în calitate de martor și că nu are nicio legătură cu faptele de înșelăciune investigate.
„Am venit să dau declarații în calitate de martor și să spun ceea ce știu despre faptele presupus a fi fost comise. Știrea ar trebui să o privească pe Simona Stan și pe Popa Mariana, nu pe Carmen Dan”, a explicat fosta ministră.
Carmen Dan a mai subliniat că nu a intervenit niciodată pentru a influența o anchetă și că fiecare persoană trebuie să răspundă pentru propriile fapte.
„Este valabil pentru toată lumea. N-am făcut niciodată niciun demers pentru nimeni într-o astfel de situație. Chiar și copilul meu, dacă ar fi greșit, aș fi lăsat legea să urmeze cursul firesc”, a declarat fosta ministră după audieri.
Comentează