Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carnea de câine dispare din bucătăria sud-coreeană: 'Închidem acest capitol mizerabil al istoriei noastre'

Wikipedia
carne caine

Parlamentul din Coreea de Sud a adoptat marţi un proiect de lege care interzice comerţul cu carne de câine, o practică tradiţională pe care activiştii au numit-o de mult timp o ruşine pentru ţară, potrivit AFP, conform Agerpres.

Adunarea Naţională a Coreii de Sud a votat în favoarea proiectului de lege (208 voturi pentru, nici unul împotrivă), care va intra în vigoare după o perioadă de graţie de trei ani. Creşterea, vânzarea şi sacrificarea câinilor pentru consum vor fi pedepsite cu până la trei ani de închisoare şi cu o amendă de 30 de milioane de woni (20.800 de euro).

Carnea de câine a fost mult timp o parte a bucătăriei sud-coreene şi se crede că, altădată, până la un milion de câini erau ucişi în fiecare an pentru hrană, dar consumul a scăzut brusc în ultimii ani, deoarece tot mai mulţi coreeni adoptă animale de companie.

Încercările anterioare de interzicere au fost întâmpinate cu o opoziţie acerbă din partea crescătorilor de câini destinaţi consumului. Conform cifrelor oficiale, aproximativ 1.100 de ferme canine cresc sute de mii de câini în fiecare an, care sunt serviţi în restaurante din întreaga ţară.

Activiştii au salutat adoptarea proiectului de lege. "Astăzi, legiuitorii noştri au acţionat decisiv pentru a face ca acest lucru să devină realitate", a declarat JungAh Chae, directoare executivă pentru Coreea de Sud a Humane Society International.

"Sunt încântată că Coreea de Sud poate închide acum acest capitol mizerabil al istoriei noastre şi se poate deschide unui viitor" care respectă câinii, a adăugat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.