Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Carrefour spune că a retras de la comercializare produsele contaminate cu Listeria monocytogenes

clearlyveg.com
carrefour

Retailerul Carrefour România a confirmat, vineri, că, recent, a retras de la comercializare mai multe salate de icre și humus, deoarece a descoperit că acestea conțin Listeria monocytogenes.

Vineri, Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că din magazinele Carrefour au fost retrase, miercuri, de pe piață mai multe salate de icre și humus, ca urmare a evidențierii prezenței bacteriei Listeria monocytogenes.

„În mod constant, o echipă dedicată pentru fiecare raion verifică calitatea, stocurile și termenele de valabilitate ale produselor pe care le oferim. Astfel, în urma unor controale interne periodice, am depistat că produsele «Salată cu icre de crap și ceapă 140g» brand Carrefour și «Salata humus 250g» brand Carrefour conțin Listeria monocytogenes și am procedat, imediat, la retragerea acestora de la comercializare. În virtutea unor acorduri pe care le avem cu autoritatea în domeniu și a regulamentelor europene, am anunțat autoritatea competentă și am informat consumatorii, la raft și prin serviciul recepție clienți din magazinele noastre, dar și printr-o notificare pe site-ul https://carrefour.ro/”, se scrie într-un punct de vedere al Carrefour România, transmis vineri.

O altă măsură luată a fost înștiințarea de urgență a furnizorului acestor produse, luându-se măsurile care se impun în aceste cazuri, conform informațiilor furnizate de retailer.

„De asemenea, am recomandat clienților care au achiziționat produse din loturile menționate să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele noastre, fiindu-le restituită contravaloarea fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. În acest moment, niciunul dintre produsele provenite din lotul incriminat nu se regăsește în rețeaua de magazine Carrefour și în online”, au subliniat reprezentanții Carrefour România.

Retailerul susține că va continua să monitorizeze cu atenție calitatea produselor comercializate în propria rețea de magazine.

„Ne asigurăm consumatorii de calitatea produselor noastre și de corectitudinea întregului proces de monitorizare al acesteia. În plus față de procedurile clare de gestiune a neconformităților, am întărit măsurile de securitate și controalele preventive pe produsele finite”, au mai spus reprezentanții Carrefour.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.