Cartea zilei: 'Diplomat în Oropingo', de Gabriel Gafița

E la începutul acestui roman o cugetare care te pune pe gânduri: „Cumva par a induce ideea că toți miniștrii, toți cei care au funcții importante în politică sau în administrație, toți cei care au pâinea și cuțitul provin din același loc, din același județ ori măcar au frecventat aceleași școli”.

„Au păstrat legătura, au avut grijă ca prietenia lor să supraviețuiască tuturor schimbărilor politice, știu numele soților sau ale soțiilor, știu câți copii au fiecare, când s-au născut și cum au evoluat și în ce poziție au ajuns la ora actuală. Între ei există acea solidaritate și confrerie care se creează îndeobște între cei care au făcut împreună stagiul militar”, scrie Mediafax.

Urmează un roman dens care ilustrează ideea. Dar un roman cu mult mai complicat.

Semnalăm astăzi unul dintre cele mai bune romane apărute în ultima vreme. E semnat de Gabriel Gafița, fost diplomat care s-a apucat de mult de literatură, iar în ultimul timp a publicat intens. E o poveste care se petrece în lumea diplomației, domeniu care îi este foarte cunoscut autorului și pe care îl privește fără îngăduință, dezvăluindu-ne, dacă mai aveam vreo speranță, micimea oamenilor care ajung în funcții înalte și în acest domeniu, incompetența, nepotismul, indiferența față de orice nu le poate aduce profit personal și mai ales, cumplita birocrație.

„Cititorul – spune editorii - va găsi in această carte multe ingrediente inedite: o lovitură de stat, un eroism aparent perdant, o evadare pe jumătate, o dragoste scurtă ca împlinire, dar cu consecinţe îndelungate, o prietenie nedezminţită, o birocraţie care sufocă pornirile empatice, o dictatură absurdă şi ridicolă, dar şi solidaritate umană de unde te aştepţi cel mai puţin. Eroul central, un ambasador, nimereşte fără voia lui in mijlocul unei crize imposibile. Intr-o fracţiune de secundă va trebui să decidă dacă salvează destinul altora sau dacă lasă fatalitatea să-şi încaseze preţul. Va putea el recunoaşte că acţionează de unul singur, sau va fi nevoit să lase a se înţelege că se bazează pe sprijinul ţării sale?

Poate fi responsabilitatea asumată individual scânteia pentru angajamentul colectiv?

Romanul este scris în secvenţe scurte, fără divagaţii, dar cu dramatism şi cu o evoluţie a epicii aproape cinematografică. Locul este o ţară imaginară din America de Sud - Republica Oropingo - ceea ce i-a permis autorului un slalom printre unele situaţii împrumutate de la diferite țări. Dialogul e plin de tensiune, dar și de un umor debordant, ce marchează unele pagini memorabile.”

În cea mai mare parte acțiunea se petrece în Republica Oropingo, o țară imaginară din America de Sud, care se chema cândva Costa Ancha, vecină cu Venezuela şi Columbia, care a întrat în secolul XX în sfera de interes a Statelor Unite, de unde nu a mai ieşit până la începutul secolului XXI. „Nu au fost interese majore pentru americani aici ca să facă necesare intervenţii directe în politica naţională. Câte un preşedinte democrat şi-a încheiat mandatul mai devreme, sau a reuşit să fie asasinat, fiind imediat înlocuit de un alt preşedinte, autoritar şi devotat diferitelor cercuri de interese. Iar aceste cercuri, reprezentate de familii vechi din Costa Ancha, îşi împărţeau avuţia naţională în mod echitabil: unele deţineau producţia de zahăr, altele producţia de cafea, altele producţia de fructe tropicale, nişte societăţi americane deţineau minele de cupru şi de cobalt. Prospecţiunile geologice din anii 30 şi 40 ai secolului XX au scos la iveală o listă întreagă de bogăţii minerale cu care locuitorii Costei Ancha nu prea aveau ce face, pentru că nu aveau capacitatea de a le prelucra, dar care erau deosebit de apreciate în alte ţări care aveau tehnologia necesară pentru a le da o destinaţie concretă: zirconiu, siliciu, iridiu, uraniu. Şi din acest moment ţara a intrat hotărât pe mâna băieţilor grei, care trebuiau să păzească aceste avuţii, ca să nu ajungă pe mâna escrocilor internaţionali”.

S-au succedat dictaturi militare și președinți civili, reformițti, economia a falimentat și foametea a făcut ravagii, stânga a luat avânt, s-a creat o mișcare sindicală puternică, transformată partid, care l-a adus la putere pe Estalin Plomino Paz, care a impus stângismul și dictatura, iar după două mandate de președinte, dorind să rămână la putere, a schimbat, în 2010 numele țării în Republica Multicomunitară Oropingo, în acest fel obținând noi mandate. Numele ei făcea referire la poporul oropingo, ce reunea în cadrul aceleiaşi comunităţi constitutive a statului cele patru triburi indigene bique, tana, ayuyo şi omaya. Acțiuea romanului se defsășoară la finalul celui de-al doilea mandat în noua republică, atunci când Estalin dorește să candideze a cincea oară și izbucnesc tulburări politice.

În această țară, în care România nu avea nici măcar o singură investiție, își deschisese prin anii 70 ai secolului trecut o ambasadă.

Toate sunt relatate de diplomatul român la Madredios, capitala țării. Dictatorul fuge în străinătate, unde desfășoară o activitate furibundă de denigrare a noilor autorități, vreme de un an se instalează un guvern interimar care pregătește alegerile, pe care evident că le câștigă fostul dictator care încă mai deținea pârghiile, după care începe represiunea și toți cei care i se impotriviseră sunt vânați, uciși, arestați sau obligați să plece în exil. Diplomatul român slavează de la linșaj familia unui vecin, întâmplător fost vicepreședinte al Parlamentului, fără știrea, ba chiar împotriva indicațiilor Ministerului Român de Externe, care nu dorește nicio implicare. Mai mult, diplomatul le înlesnește celor doi fuga din Oropingo, ministrul român face publică povestea, încât ambasadorul este expulzat și, culmea, urmează să fie sancționat la București.

„Ai vrut, îi spune diplomatului soția salvată de la linșaj, ai vrut să fii la înălțimea situației, ai vrut să acționezi ca un erou, ai vrut să rămâi sus în ochii noștri, deși ministerul tău se distanțase de tine și ai vrut să acționezi altfel decât alți ambasadori, care îi găzduiesc pe azilanții diplomațici.”

Povestea e mult mai complicată, cel salvat de diplomat va organiza și conduce din străinătate opoziția și va ajunge următorul președinte al țării sale. Iar diplomatul îi devine consilier pe viață. Dar detaliile până la aceste desfășurări sunt de o suculență extremă.

Un roman foarte bine scris, plin de tensiune, de la un moment încolo aproape un roman polițist și cu o admirabilă descriere a birocrației din instituțiile de frunte ale statului român, cu funcționari indolenți („a căror obrăznicie nu era egalată decît de prostie și ignoranță”) pe care nu-i interesau informațiile de la fața locului, transmise de diplomat, „pentru că ele nu veneau de la Bruxelles.”

Gabriel Gafița – Diplomat în Oropingo. Editura Junimea, colecția Ficțiune și Infanterie. 385 pag.