Al cincilea volum (din cele șase câte vor apărea în românește) al monumentalei lucrări Die Habsburgermonarchie 1848-1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei.
Sinteza în douăsprece volume (deocamdată) a monumentalei lucrări Die Habsburgermonarchie 1848-1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei a început să fie tradusă și la noi în urmă cu câțiva ani de editura Polirom, în coeditare cu Academia Română și Centrul de Studii Transilvane. Sunt preconizate să apară în românește șase volume, scrie Mediafax.
Primul volum avea ca subiect și subtitlu dezvoltarea economică, administrația și sistemul juridic, forța armată. Volumul al doilea – popoarele Imperiului. Volumul al treilea – Problema națională. Volumul al patrulea – problema confesională.
„Textele aduc o contribuție esențială la cunoașterea monarhiei dunărene și mai ales la evidențierea efectelor de durată ale stăpânirii austriece în provinciile românești sau la detalierea relațiilor dintre Regatul României și Imperiul Habsburgic sau (între 1867 și 1918) cel Austro-Ungar. Viziunile reputaților istorici ai vremii vor putea fi de acum coroborate mai ușor cu cercetările și concluziile specialiștilor din România, îmbunătățind astfel fresca reconstituirii trecutului comun european, în spiritul adevărului omenește posibil, mereu perfectibil.” (Ioan-Aurel Pop)
Volumul de față cuprinde trei studii. „Cadrul organizațional- juridic și social al politicii externe a Monarhiei Habsburgice” – de Helmut Rumpler; „Austria(-Ungaria) între marile puteri” – de Francis Ray Bridge; și „Germania și Monarhia Habsburgică (1948-1918)” de Jiri Koralka.
Primul studiu, care ni se pare cel mai important, este o analiză a Ministerului de Externe – Ballhausplatz – a cărui influență asupra Monarhiei a fost decisivă
„Ballhausplatz – spune autorul, Helmut Rumpler - a fost în primul rând un centru al spiritului imperial. Este evident că, tocmai în perioada de criză a deceniilor de dinainte de război, această politică imperială a fost reprezentată de funcționari care nu pot fi atribuiți în totalitate unei anumite națiuni – în timpul crizei decizionale a politicii externe din 1914, ministrul de Externe Berchtold a fost un cetățean maghiar bogat cu proprietăți în Moravia, consilierii săi Forgách, Musulin și Wiesner au venit din Ungaria, Croația și Boemia; Bilinski, ministrul comun de Finanțe și responsabil, ca atare, cu administrarea Bosniei și Herțegovinei, a fost polonez; numai Hoyos, șeful cabinetului, poate fi considerat reprezentant al Austriei germane. Cel care intra în serviciul din Ballhausplatz aproape că înceta să mai fie membru al unui grup național sau social.”
Monarhia Habsburgică 1848-1918. Vol. V. Politica externă: instituții, personalități, alianțe. Ediţie în limba română coordonată şi îngrijită de Rudolf Gräf. Traducere de Rudolf Gräf și Nicolae Teșculă. Coeditare cu Academia Română, Centrul de Studii Transilvane. Editura Polirom. 503 pag.
Comentează