Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul se lovește de furia sindicatelor: Cartel Alfa acuză că majorarea salariului minim cu 200 de lei neimpozabili este discriminatorie

Profit.ro
taxa taxe bani salariu portofel impozit

Ordonanţa de Urgenţă prin care angajatorii vor putea majora opţional cu 200 lei salariul lucrătorilor plătiţi cu salariul minim, sumă la care nu vor plăti taxe sau impozite, este discriminatorie iar creşterea ar trebui acordată tuturor salariaţilor, consideră reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel Alfa.

"Guvernul a propus un proiect de ordonanţă de urgenţă cu intenţia de a sprijini lucrătorii vulnerabili, conform Notei de fundamentare a Proiectului de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri fiscale. Astfel, angajatorii vor putea majora opţional cu 200 RON salariul lucrătorilor plătiţi cu salariul minim, sumă la care nu vor plăti taxe sau impozite. În fond, gândirea este benefică, doar că această majorare, aşa cum o prevede propunerea de OUG, se poate aplica doar salariaţilor încadraţi cu salariul minim de 2.550 RON brut. De ce un salariat plătit cu 2.550 lei brut (1.524 lei net) ar fi considerat vulnerabil, iar cel cu un salariu de 1.570 lei net (cu 50 de lei mai mult), spre exemplu, nu ar fi în aceeaşi categorie? Toate salariile aflate sub valoarea coşului minim pentru un trai decent (2.708 lei pentru o persoană în decembrie 2021) plasează lucrătorii într-o situaţie de vulnerabilitate", precizează confederaţia sindicală într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Pe de altă parte, sindicaliştii consideră că limitarea aplicării acestei creşteri pentru un singur nivel salarial va contribui la perpetuarea discrepanţelor salariale din România. Faptul că nu se acordă această deductibilitate tuturor angajaţilor, ci numai celor cu salariul minim, va avea drept consecinţă imediată încălecarea salariilor în plaja 2.550 - 2.850 lei, demotivând lucrătorii, au explicat aceştia.

"Se repetă astfel greşelile din aplicarea legii salarizării bugetare din 2010 până în 2017, de data aceasta în sectorul economic", susţin reprezentaţii Cartel Alfa.

Mai mult, măsura se aplică doar lucrătorilor cu salariul minim din sectorul economic, cu toate că şi în sectorul public sunt numeroşi salariaţi încadraţi cu salariul minim.

"Este de subliniat că aplicând astfel de politici publice, angajatorul este încurajat să continue să ofere salariul minim, mizând că de la an la an vor exista astfel de artificii legale care vor permite o creştere a nivelului minim de salarizare, fără o îmbunătăţire categorică a vieţii angajaţilor. În plus, consecinţele vor fi resimţite şi la pensie prin diminuarea punctajului", se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit confederaţiei sindicale, peste 40% dintre contracte sunt la nivelul salariului minim, iar 9 din 10 români câştigă sub salariul mediu de aproximativ 3500 lei net.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.