Casa Albă, condusă de patru zile de preşedintele american, Donald Trump, a lansat luni avertismente Beijingului în legătură cu conflictele teritoriale din Marea Chinei de Sud, zonă strategică din Asia, şi cu privire la schimburile internaţionale, scrie AFP.
Noul purtător de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a dat asigurări că Washingtonul "îşi va proteja interesele" în apele "internaţionale" din Marea Chinei de Sud unde Beijingul ţine sub control o serie de insule disputate.
"Dacă aceste insule chiar se află în apele internaţionale şi nu fac parte propriu-zis din China, vom face astfel încât să apărăm interesele internaţionale pentru a nu fi sabotate de o altă ţară", a avertizat Sean Spicer în cursul primului său briefing de presă la Casa Albă.
În cursul audierii în urmă cu două săptămâni în faţa Senatului american în vederea confirmării, viitorul secretar de stat american, Rex Tillerson, a ameninţat că "va transmite Chinei că trebuie să înceteze construcţiile pe aceste insule şi că accesul la aceste insule nu îi va mai fi permis". Presa de stat de la Beijing a denunţat o idee "absurdă" ce ar putea provoca o "confruntare militară".
Beijingul revendică cea mai mare parte din Marea Chinei de Sud, dar ţări riverane (Filipine, Vietnam, Brunei, Malaezia) au pretenţii concurente şi deţin controlul asupra mai multor insuliţe din această vastă zonă.
Pentru a-şi afirma suveranitatea, China, la fel ca alte ţări vecine din Asia, efectuează lucrări de "rambleiere" pentru a-şi mări insuliţele pe care le controlează. Ea construieşte porturi, faruri, piste de aterizare şi infrastructuri militare, potrivit Washingtonului şi experţilor militari.
Administraţia americană precedentă a preşedintelui Barack Obama a denunţat în ultimii doi ani "militarizarea" de către Beijing în Marea Chinei de Sud, dar a depus eforturi să nu tranşeze conflictele teritoriale, privilegiind o reglementare diplomatică multilaterală.
Guvernul Obama a trimis în repetate rânduri nave de război în apropierea insulelor controlate de Beijing, dar fără să ameninţe cu blocada această zonă maritimă strategică pentru comerţul mondial.
În domeniul schimburilor comerciale dintre primele două mari puteri mondiale, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a recunoscut că, pentru Statele Unite, China "este o mare piaţă", dar a avertizat că schimburile comerciale trebuie "să meargă în cele două sensuri".
Casa Albă avertizează Beijingul în legătură cu Marea Chinei de Sud şi comerţul internaţional
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

183
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
183

0
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
0

25
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
25

24
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
24

3.541
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
3.541

119
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
119

39
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
39

94
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
94

3.585
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
3.585

2.361
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.361

2.365
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
2.365

4.902
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
4.902

8.816
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
8.816
















Comentează