Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Casa Albă reacționează la atacul cu drone din Moscova: 'Nu susţinem atacurile în interiorul Rusiei'

shutterstock.com
casa alba

Casa Albă, reacție după atacul du drone din Moscova: 'Am văzut ştirile şi încă adunăm informaţii

Statele Unite încă adună informaţii despre relatările privind atacul cu drone de la Moscova, a afirmat marţi Casa Albă, reiterând că Washingtonul nu sprijină atacurile în interiorul Rusiei şi se concentrează pe a ajuta Ucraina să-şi redobândească întregul teritoriu, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

''Am văzut ştirile şi încă adunăm informaţii despre ce s-a întâmplat. Ca principiu general, noi nu susţinem atacurile în interiorul Rusiei'', a spus un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Acesta a adăugat că Washingtonul este ''concentrat pe a furniza Ucrainei echipamentul şi pregătirea necesare pentru a-şi recupera teritoriul lor suveran''. Reprezentantul preşedinţiei americane s-a referit şi la atacurile ruse asupra Kievului, oraş lovit de drone şi rachete de 17 ori în luna mai.

Rusia a afirmat că opt drone au vizat zone civile din Moscova

Rusia a afirmat că opt drone au vizat zone civile din Moscova şi din jurul acesteia, unde trăiesc în total aproximativ 21 de milioane de oameni, la primele ore ale zilei de marţi, dar a precizat că dronele fie au fost doborâte, fie au fost deviate cu ajutorul unor echipamente electronice speciale.

Un demnitar ucrainean a respins acuzaţia că Ucraina ar fi implicată direct în atacul cu drone asupra Moscovei, dar a adăugat că Kievul se bucură să vadă asemenea evenimente.

''Evident, suntem mulţumiţi de ce vedem şi prognozăm o creştere a numărului atacurilor. Dar, desigur, nu avem nicio legătură în mod direct cu asta'', a spus consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.