Casa de Papel le-a servit drept inspirație: hoții au spart Monetăria Mexicului

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 07-08-2019

Actualizat: 07-08-2019

Indivizi înarmați au furat sute de monede comemorative din aur, în valoare de peste 2 milioane de dolari, dintr-un sediu din Ciudad de Mexico al Casa de Moneda, monetăria națională a Mexicului, a anunțat poliția, potrivit postului BBC News. Jaful amintește de celebrul serial Casa de Papel, acolo unde niște hoți profesioniști au spart Monetăria Spaniei.

Citește și: Efectul Caracal în Guvern / SURSE

Doi indivizi au amenințat agenții de securitate de la un sediu al monetăriei mexicane, reușind să fugă cu peste 1.500 de monede aflate într-un seif care era deschis.

Atacatorii au plecat pe motociclete înainte ca poliția să ajungă la locul faptei.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului care a avut loc marți.

Autoritățile suspectează că unii dintre angajații monetăriei au fost implicați în jaf, relatează cotidianul La Vanguardia.

Monedele de aur, denumite "centenarios", au fost emis pentru prima dată în anul 1921, cu ocazia aniversării centenarului independenței Mexicului. Pe aversul monedelor se află stema Mexicului, iar pe revers este monumentul Îngerul Independenței (Monumento a la Independencia) din Ciudad de Mexico și vulcanii Iztaccíhuatl și Popocatépetl, aflați pe fundal.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri