Casa parohială a unei biserici din Piatra Neamț a fost distrusă de un incediu

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 24-02-2024

Actualizat: 24-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Casa parohială a unei biserici din cartierul Precista, municipiul Piatra-Neamţ, a fost distrusă, vineri seară, de un incendiu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, conform Agerpres.

Pompierii au intervenit la faţa locului cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Casa parohială a unei biserici din Piatra Neamț a fost distrusă de un incediu

"La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, generalizat, la acoperişul unei construcţii care a avut destinaţia de casă parohială şi la o anexă alipită de aceasta, existând posibilitatea propagării la un bloc de locuinţe", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

În incendiu au ars acoperişul casei parohiale pe o suprafaţă de aproximativ 250 metri pătraţi şi o anexă de circa 12 metri pătraţi.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unei candele.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri