DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Câștigătorii Concursului Naţional 'Icoana ortodoxă – lumina credinței' vor fi premiați la Palatul Patriarhiei

basilica.ro

Câștigătorii Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinței” vor fi premiați miercuri, în prima zi a noului an bisericesc, la Palatul Patriarhiei.

Ceremonia va avea loc odată cu vernisajul expoziției concursului, în Sala „Europa Christiana”. Vor fi prezentate lucrările care au obținut premii, dar și alte opere participante în concurs.

Moderatorul evenimentului va fi Nicolae Hrițcu, Consilier patriarhal la Sectorul cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române.

La vernisaj va lua cuvântul și doamna Paulina Popoiu, Directorul general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Muzeul Satului este partener în organizarea concursului, iar în perioada 14 septembrie – 31 octombrie, instituția va găzdui expoziția „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, relatează Basilica.ro.

Concursul se încadrează în tematica anului 2021, Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română și a avut trei secțiuni: „Icoană pe lemn”, „Pomelnic pe lemn” și „Proiect pentru cruce funerară”.

Vezi lista câștigătorilor pe site-ul oficial al Patriarhiei Române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.