Cât a costat producția 'Mission: Impossible 8': Unul dintre cele mai scumpe filme din toate timpurile

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 26-05-2025 21:53

Actualizat: 27-05-2025 00:53

Article thumbnail

Sursă foto: missionimpossible.com

Ultimul film din seria „Mission: Impossible”, intitulat „The Final Reckoning” a debutat pe locul al doilea în box-office-ul nord-american, cu încasări de 77 de milioane de dolari în primul său weekend de proiecții în Statele Unite și Canada.

„Este o lansare excelentă, poate cea mai bună din întreaga serie”, a declarat David Gross, analist în cadrul Franchise Entertainment Research.

Totuși, nu este suficient. Pelicula ce îl are pe Tom Cruise în rol principal, va trebui să atragă publicul și în săptămânile următoare pentru a-și recupera bugetul de producție impresionant, estimat la 400 de milioane de dolari, acesta fiind totodată și unul dintre cele mai mari din istoria cinematografiei.

La nivel global, „Mission: Impossible – The Final Reckoning” a adunat încă 127 de milioane de dolari din piețele internaționale, pentru un total de peste 190 de milioane de dolari în primele zile de la lansare, potrivit datelor furnizate de compania Exhibitor Relations și agenției AFP. Lansarea internațională a fost demarată de Paramount cu o săptămână înainte de debutul nord-american.

Producția filmului a fost marcată de provocări majore, inclusiv pandemia, două greve de amploare în industria de divertisment și creșterea costurilor cauzată de inflație, toate contribuind la bugetul-record.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri