Premium
Cât costă de fapt reforma eșuată a pensiilor speciale (editorial)
Ca să înțelegem de ce nu s-au grăbit nici parlamentul, nici CCR cu reforma pensiilor speciale, e de-ajuns să ne uităm la așa-numitul raport de „diagnostic sistematic de țară” al Băncii Mondiale, publicat acum o lună.
Raportul respectiv rezumă într-un mod realist felul cum finanțatorii internaționali văd viitorul bugetar al României. Banca arată că România s-a angajat prin PNRR să reducă deficitul bugetar „rezultat în urma problemelor structurale (salariile și pensiile din sectorul public), a crizei provocate de pandemie și a invadării Ucrainei de către Rusia” și recomandă un plan de acțiune cu două viteze: pe termen scurt, „eliminarea sau reducerea scutirilor fiscale (de exemplu, pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă sau pentru anumite categorii de angajați) ar crește semnificativ veniturile”, iar pe termen mediu și lung, modernizarea ANAF, îmbunătățirea administrării fiscale și a sistemelor de plăți bugetare, cum ar fi de pildă obligativitatea utilizării facturilor electronice pentru creșterea colectării TVA.
Mai departe însă, banca scrie că „reformele recent lansate ale salariilor și pensiilor publice, dacă vor fi duse la bun sfârșit, au potențialul de a conduce către o traiectorie mai sustenabilă și mai echitabilă din punct de vedere fiscal”. Cu alte cuvinte, e vorba de niște efecte care oricum trebuie luate cu titlu ipotetic. Îndoiala e în primul rând rezultatul dificultăților de până acum de a găsi soluții; tot Banca Mondială a propus în februarie un raport cu patru scenarii pentru pensiile speciale din sectorul civil, în care recunoștea că o eliminare imediată a pensiilor de serviciu sau măcar a celor pentru beneficiarii fără vechimea regulamentară ar pica imediat la CCR. Dar e și rezultatul faptului că banca știe care e ierarhia de putere în societate: dacă pentru majorarea taxelor impuse oamenilor de rând se poate găsi imediat voința politică, e nerealist ca reducerea privilegiilor pentru categorii de elită ca magistrații să fie așteptată prea curând.
Parlamentul a îndulcit și a împins cât a putut de departe în viitor aplicarea reformei pensiilor speciale
Între timp, cum am văzut, parlamentul a îndulcit și a împins cât a putut de departe în viitor aplicarea reformei pensiilor speciale, în așa fel încât ea va începe abia peste 5 ani și se va aplica în realitate doar peste 20 de ani. Mai departe, la controlul de constituționalitate, CCR a citit deocamdată obiecțiile înaintate de ICCJ, a invocat „necesitatea unor lămuriri suplimentare” și a amânat dezbaterea pentru 2 august la legea privind pensiile speciale și pentru 21 septembrie la legea privind cumulul pensiei cu salariul în sectorul public. Decizia CCR de amânare face imposibilă depunerea cererii pentru tranșa a treia de bani din PNRR, întrucât condiția prealabilă pentru asta ar fi fost ca ambele legi să fie adoptate până la începutul lui septembrie.
Și e posibil ca legile să nu fie de fapt adoptate deloc, judecând după viteza CCR când n-are interesul politic să se grăbească și după obiecțiile ridicate de ICCJ, care fac aluzie inclusiv la articolul 53 din Constituție (ce situații excepționale ar putea justifica restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, în cazul de față dreptul la încasarea integrală a pensiei). Am văzut comentarii care acuză ba guvernul, ba parlamentul că au redactat și modificat legile special ca să poată fi contestate cu succes la CCR. Dar obiecțiile ridicate de magistrați, cea mai vocală categorie care le critică, arată că de fapt legile ar fi fost contestate oricum, pentru că singura formulă acceptabilă pentru ei ar fi fost să nu se schimbe absolut nimic din toate privilegiile lor.
Când au făcut grevă magistrații, în iunie, CSM a comunicat cu surprinzătoare generozitate că ar fi de acord ca legea să prevadă că pensia maximă a unui magistrat nu poate depăși salariul în plată al unui magistrat în activitate. Numai că autorii comunicatului știau foarte bine că CCR dăduse deja în decembrie 2022 o decizie prin care stabilea că „diminuarea cuantumului pensiei, fie ea contributivă sau de serviciu, cu sume de bani considerabile afectează dreptul la pensie privit lato sensu”, adică în sensul cel mai general posibil al legii. Ca să ne facem o idee ce înseamnă „sume considerabile” e de ajuns să amintim că însuși președintele CCR, Marian Enache, este beneficiar al unei pensii lunare speciale de 36.500 lei, mai mare cu 5.280 lei decât salariul, iar în aceeași situație sunt și ceilalți patru judecători ai CCR cu pensii speciale care le depășesc cu mai multe mii de lei salariile.
Amânarea legilor de reformă a pensiilor și salariilor va avea ca efect imediat faptul că guvernul va căuta să compenseze acest eșec printr-o duritate și mai mare a măsurilor de austeritate impuse restului populației
Amânarea legilor de reformă a pensiilor și salariilor va avea ca efect imediat faptul că guvernul va căuta să compenseze acest eșec printr-o duritate și mai mare a măsurilor de austeritate impuse restului populației, pentru a câștiga astfel bunăvoința finanțatorilor externi. E vorba aici în primul rând de UE (în primul rând prin PNRR, dar și prin procedura de deficit excesiv, care se poate aplica atunci când o țară trece de un deficit bugetar de 3% din PIB și care, așa cum estimează Consiliul Fiscal, va fi reluată din 2024 după ce a fost suspendată din cauza pandemiei) sau de Banca Mondială, dar și de investitorii de pe piețele financiare de unde se împrumută România. Cum știm deja de la criza din 2010, piețele financiare pot fi îmblânzite și convinse că au de-a face cu un stat solvabil doar dacă văd măsuri de redresare rapidă a finanțelor publice, adică de reducere a deficitului bugetar și a datoriei publice.
Acesta e și spiritul rapoartelor emise de FMI după consultările periodice cu România, la fel de obligatorii ca întotdeauna, deși România nu mai depinde acum de banii de avarie ai FMI, ca la criza precedentă. Ultimul astfel de raport datează din septembrie 2022 și recomandă pe termen scurt guvernului să renunțe treptat la subvenționarea energiei pentru toți consumatorii, iar pe termen mediu-lung să reformeze pensiile și salariile din sectorul public. În măsura în care respectă astfel de recomandări, guvernul continuă să încaseze bani de la finanțatorii externi și se ferește de sancțiunea piețelor, care se manifestă prin creșterea costului de îndatorare, adică majorarea dobânzilor la emisiunile de obligațiuni ale statului.
În chestiunea pensiilor speciale, paguba cea mai mare nu e nici măcar că România ar pierde sau i s-ar amâna tranșa a treia din PNRR, de circa 3,14 miliarde de euro, atâta vreme cât și așa, din cele 6 miliarde încasate până acum nu s-a absorbit nici 2%. Spre deosebire de creditorii de pe piețe, instituții ca UE și Banca Mondială urmăresc explicit schimbarea modelului economic din România cu unul mai apt să reducă sărăcia și inegalitățile din societate, iar așa ceva e imposibil fără reforma pensiilor și a salariilor.
„România se află pe locul al patrulea în UE ca nivel al inegalității veniturilor, după Bulgaria, Lituania și Letonia”, iar „rata sărăciei rămâne de departe cea mai ridicată din UE, depășind-o pe cea a unor țări cu venituri similare sau mai mici pe cap de locuitor – de exemplu Bulgaria, Croația, Ungaria și Polonia”, scrie Banca Mondială în același raport citat mai sus. „Contractul social al României se află sub tensiune din cauza sentimentului tot mai acut de sărăcie și inegalitate larg răspândite: 76% dintre români consideră că lipsa drepturilor sociale este o problemă gravă, iar 59% consideră că îmbunătățirea nivelului de trai este cel mai important element pentru realizarea dezvoltării sociale și economice în UE.”
Constatările din raport, de la înapoierea în materie de educație și asistență medicală și până la faptul că peste 20% din populație n-are baie, duș și WC, pondere mult mai mare decât în orice altă țară din UE, ilustrează de pe acum de ce măsurile de strângere a curelei pe care le pregătește guvernul nu vor face decât să adâncească subdezvoltarea și dezagregarea dintr-o societate separată atât de net în caste de privilegiați și o populație împovărată de dări și birocrație. Nicio creștere de TVA sau impozit care îngreunează viața cetățenilor nu poate fi eficientă atâta vreme cât nu există niciun progres în materie de reducere a inegalităților și a sărăciei. Cu zona euro în prag de recesiune, măsurile de austeritate plănuite de guvern nu vor face decât să degradeze și mai tare nivelul de trai al cetățenilor care n-au salarii și pensii speciale și să hrănească uluirea ipocrită a elitelor că prostimea vrea să voteze iarăși cu „extremiștii” la alegerile de la anul.
Edidorial Crenguța Nicolae, Mediafax
