Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Drulă, despre gestionarea problemei refugiaților din Ucraina: 'Autoritățile noastre se mișcă prost'

Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, critică autoritățile pentru gestionarea problemei refugiaților din Ucraina: „În momentul de față se organizează mai bine societatea civilă, decât se mobilizează autoritățile noastre”.

„Autoritățile noastre se mișcă prost. Am încercat, cât am putut, în aceste zile să le transmitem pe canalele diplomatice, pe canalele informale să sprijinim cu informații din teren, dar deja se adună din ce în ce mai multe lucruri care sunt disfuncționale și dacă vorbim, de exemplu, de acea gratuitate pe CFR, anunțată de ministru public, deja cred că de marți sau de miercuri, și care nici vineri nu funcționa, și înțeleg că abia azi după-masă vor da OUG că să o operaționalizeze, e ridicol. OUG fusese scrisă de acum o săptămâna în minister. Dacă vorbim de acea HG care ar trebui să sprijine autoritățile locale cu acea suma/refugiat, deja sunt probleme cu banii, cu a asigura masă, cazarea acestor oameni și trebuie să susținem financiar. Bineînțeles, vom lua și surse de la UE. Nu funcționează în practică pentru că fost desemnat DSU că autoritate contractantă, de fapt banii trebuie să ajungă la autoritățile locale și trebuie un mecanism mult mai fluid și mai flexibil”, declară Cătălin Drulă.

El apreciază că, în momentul de față, „se organizează mai bine societatea civilă, se organizează mai bine cetățenii în a-i sprijini pe refugiații ucraineni și de alte naționalități din Ucraina, decât se mobilizează autoritățile noastre”.

„Vreau să fac un apel către Guvern: nu mai anunțați măsuri care nu funcționează, de fapt, în practică! Îi anunțați pe oameni că e gratuit trenul, că s-a rezolvat cu cazarea, e o dezorganizare și la nivelul DSP, trebuie să muncească mult mai mult la asta, trebuie să înțeleagă Guvernul că, din 24 februarie, suntem într-o nouă realitate în această zona și atât pe ce ține de zona de Securitate, de partea militară, dar mai ales pe cea umanitară unde putem sprijini, să muncească mult mai bine”, conchide Drulă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.