Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, propune o prezenţă mai semnificativă a Poliţiei Locale în zonele nesigure pentru femei.
El susţine de asemenea organizarea unei reţele de "locuri de siguranţă", unde orice femeie să poată intra şi cere ajutor.
"Siguranţa femeilor este şi responsabilitatea celor care conduc oraşul, a primarului, a Poliţiei Locale. Putem să facem Bucureştiul mai sigur cu iluminat public pe fiecare stradă şi în staţiile de transport în comun, cu parcuri şi alei fără colţuri ascunse. Şi organizăm o reţea de 'locuri de siguranţă' - farmacii, benzinării, cafenele partenere, unde orice femeie poate intra şi cere ajutor. Împreună cu femeile vom face audituri de siguranţă, ca să cartografiem "hărţile fricii" din Bucureşti şi să intervenim acolo cu mai multă poliţie locală", scrie deputatul USR, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Cătălin Drulă a adăugat că o reorganizare a Administraţiei Fondului Imobiliar este necesară inclusiv pentru a asigura mai multe locuinţe protejate şi care să fie alocate victimelor violenţei domestice.
"Vreau un oraş în care responsabilitatea siguranţei femeilor nu mai e pusă tot pe umerii lor: 'nu merge pe acolo, nu te îmbrăca aşa, nu ieşi la ora asta'. Un oraş în care agresorii ştiu că vor fi prinşi şi femeile ştiu că sunt auzite, oricare le-ar fi nevoia de siguranţă. Şi ştiu că nu sunt singure. De Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor nu ajunge să aprindem o lumânare pentru cele care şi-au pierdut viaţa în acest flagel", adaugă reprezentantul USR.
Potrivit acestuia, trebuie schimbat modul în care e gândit oraşul, având în vedere că multe femei spun că nu se simt pe deplin în siguranţă şi că se întâmplă să fie agresate acasă, pe stradă, în autobuz, în parcuri, în cluburi sau la locul de muncă.






























Comentează