Cătălin Predoiu avertizează după anularea alegerilor: Încă există curente care subminează autoritățile

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 02-04-2025 17:51

Actualizat: 02-04-2025 20:53

Article thumbnail

Sursă foto: gazetadecluj.ro

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, despre existenţa unor anchete privind atacuri hibride la adresa securităţii statului, că în momentul de faţă, există în continuare în spaţiu online o serie de postări şi curente care subminează încrederea în instituţiile statului. El a menţionat că vor vedea dacă la momentul respectiv, pe baza concluziilor autorităţilor, în primul rând ANCOM, AEP şi CNA, se profilează din nou un astfel de fenomen de interferenţă.

Ministrul de Interne a fost întrebat la Parlament dacă Poliţia Română are anchete în momentul de faţă privind atacuri hibride la adresa securităţii statului. ”În momentul de faţă, eu vă spun că există în continuare în spaţiu online o serie de postări şi curente care subminează încrederea în instituţiile statului”, a răspuns ministrul.

”Vom vedea dacă la momentul respectiv, pe baza concluziilor autorităţilor, cu atribuţii în domeniu, care nu e numai Poliţia Română, ci în primul rând ANCOM şi AEP şi CNA, se profilează din nou un astfel de fenomen de interferenţă în spaţiile lor”, a adăugat Predoiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri