Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Voicu, după audierile din Comisia parlamentară: 'Serviciile franceze înregistrau'

catalin voicu

Fostul senator PSD, Cătălin Voicu, a declarat, marţi, la Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că în opinia sa Mircea Geoană a fost cel care a câştigat scrutinul de la acea dată.

"Opinia mea este că Mircea Geoană era preşedintele României în acea seară, că Mircea Geoană a câştigat alegerile", a precizat fostul senator PSD, care a fost audiat în calitate de organizator al echipei de campanie a candidatului PSD la prezidenţiale, Mircea Geoană, scrie agerpres.ro.

Citește și: Minte de guvernanți: N-au internet, iar unii nu au nici energie electrică, dar statul îi OBLIGĂ să aibă POS-uri la magazine

Potrivit lui Voicu, "într-o operaţiune" perfect legală a statului român, a autorităţilor sau chiar a partidului se putea obţine "fără dubii" numărul real al celor care au intrat şi au votat în străinătate.

"O să încep cu 6 decembrie, exact în momentul derulării procesului electoral. În data de 6 decembrie, cred că după orele 15,00, personal l-am sunat pe domnul preşedinte Mircea Geoană să-l informez că îmi vin foarte multe date şi informaţii pe flux, de la colegi, că se produc lucruri nu tocmai în regulă atât în ţară, cât şi în străinătate (...). Deşi la Paris era fără putinţă de tăgadă că până pe la ora 3 votaseră doar câteva sute de persoane, se prefigura că numărul de acolo va deveni foarte mare. Şi atunci l-am rugat pe domnul preşedinte Geoană, în contextul discuţiei, să abordeze într-o manieră absolut legală autorităţile franceze, existând o posibilitate certă şi fără dubiu de stabilire a acestei realităţi. Este adevărat sau nu este adevărat. Şi anume, serviciile de specialitate franceze înregistrau în mod oficial toate intrările şi ieşirile din ambasadă", a spus Voicu.

Citește și: Încă un VIOL ZGUDUIE România: O minoră a fost BATJOCORITĂ de doi tineri, care au răpit-o, sechestrat-o și abuzat-o SEXUAL

De asemenea, el a afirmat că, în ţară, prefecţi şi subprefecţi au fost surprinşi conducând personal maşini cu oameni către urne.

"Unul dintre subprefecţi a fost surprins de Poliţie, a încercat să se sustragă, a lăsat maşina cu persoane care trebuiau să meargă la vot şi efectiv a fugit pe câmp. Chestiuni de genul acesta pot să vă dau 'n'. La un moment dat se centralizaseră seara documente care atestau că lucrurile acestea s-au produs şi s-au multiplicat, iar sesizările venite din teritoriu erau, dacă nu mă înşel, în număr de 12.000", a afirmat Voicu.

Citește și: Ea e poștărița care a ascuns, în apartamentul său, DOUĂ TONE de scrisori nelivrate

Întrebat ce înţelege prin centralizarea acelor documente, Voicu a dat exemplul proceselor verbale.

"Procesul verbal reflecta o anumită realitate: Mircea Geoană un număr de voturi, celălalt candidat un alt număr de voturi. În momentul în care s-a ajuns la punctul central, procesele verbale erau inversate. Ele au venit pe fluxul de informaţii, la nivel de informaţii şi ulterior la partid au sosit şi documentele. Aceste documente au fost depuse la toate instituţiile statului în mod oficial de către PSD. Acolo unde erau 5.000 şi în partea cealaltă 3.800, de exemplu, exact pe dos au fost transcrise", a susţinut Voicu.

Citește și: Noi detalii despre boala Denisei Manelista: Mama artistei anunță că are CANCER în tot corpul .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.