Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Catalonia aprobă organizarea unui referendum privind independenţa înainte de septembrie 2017

ibtimes.co.uk
protest catalonia

Parlamentul catalan a crescut joi presiunea asupra Madridului votând pentru organizarea unui referendum cu privire la independenţa faţă de Spania cel mai târziu în septembrie 2017, relatează AFP.

Legislativul, dominat de separatişti, a votat cu 72 de voturi pentru, din totalul de 135 parlamentari, propunerea şefului executivului catalan, Carles Puigdemont, de a organiza referendumul cu sau fără permisiunea cabinetului spaniol.

Citește și: Germania scoate din codul penal articolul invocat de Erdogan împotriva autorului unui poem ofensator

Acest vot a fost văzut ca o nouă provocare pentru justiţia spaniolă care, cu câteva ore înainte, i-a luat în vizor pe preşedinta Parlamentului catalan, Carme Forcadell, şi pe o altă personalitate a coaliţiei aflate la putere la Barcelona, Francesc Homs.

Concret, Tribunalul Constituţional al Spaniei a cerut Parchetului să întreprindă "acţiuni penale" împotriva lui Carme Forcadell, pentru că a permis să fie negociat în plenul Parlamentului, la 27 iulie, un plan vizând secesiunea Catoloniei.

La rândul său, Tribunalul Suprem a angajat proceduri pentru "a acţiona pe plan penal" împotriva lui Francesc Homs.

Potrivit acestei instanţe, Francesc Homs s-a făcut vinovat în special de nesupunere, promovând un vot asupra independenţei Cataloniei, la 9 noiembrie 2014, fără valoare legală, fiind interzis de Tribunalul Constituţional, anunță Agerpres.

Consultarea populară a determinat Parchetul spaniol să ceară în această săptămână o pedeapsă cu zece ani de ineligibilitate în funcţii publice pentru fostul lider separatist catalan Artur Mas.

Votul care a avut loc joi în Parlament a primit sprijinul coaliţiei la putere căreia i s-a alăturat mica formaţiune separatistă şi anticapitalistă CUP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.