Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Câte miliarde de lei au acordat băncile pentru Programul IMM Invest

Economica.net
investitii fonduri dezvoltare

Băncile au acordat, până luni (15 iunie, n.r.), credite în sumă de 4 miliarde de lei în Programul IMM Invest, iar în această săptămână se va depăşi borna de un miliard de euro, echivalent, a declarat miercuri Cristian Păun, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA - IFN (FNGCIMM SA - IFN).

"Unde a ajuns astăzi programul IMM Invest. Probabil nu foarte departe cum s-ar aştepta unii. Din punctul meu de vedere cred că este în parametri acest program. Şi ca să dau câteva cifre. Luni, programul s-a apropiat de 4 miliarde de lei credite acordate. Asta înseamnă undeva pe la un miliard de euro ne apropiem şi cred că săptămâna aceasta trecem de bornă. Programul are 3 miliarde de euro plafon aprobat, deocamdată. Deci am dat deja un miliard într-o lună şi jumătate, împreună cu băncile, sigur", a spus Păun, la conferinţa "România, Încotro? Economia în Era Covid 19 Perspective economice & Digitalizare", potrivit Agerpres.

Citește și: Experiența primilor turiști români în Grecia: 'Nu ne-au luat temperatura, absolut nimic!'

Acesta a precizat că programul, din punctul său de vedere, "este bine şi are o dezvoltare foarte bună".

"(...) nu te poţi duce în acest program cu alt gând decât acesta, că te duci să iei un credit pe care trebuie să-l şi dai înapoi. Repet, o afacere ar trebui să aibă resursa în viitor să returneze aceste finanţări sau să plătească dividende acţionarilor. Altfel, acea afacere cu siguranţă este nesustenabilă. Or, România este prea săracă să-şi mai permită finanţarea de afaceri nesustenabile. Nu mai trebuie să irosim banii şi să ne treacă aceşti bani printre degete. Deci IMM Invest este un program de credit, de creditare a sectorului IMM. Nu este asistenţă financiară nerambursabilă. Banii trebuie daţi înapoi. Nu este ajutor de stat direct. Nu este finanţare directă din bugetul de stat. Cu alte cuvinte, nu statul dă banii. ci banii sau capitalul vine din zona băncilor, din economisiri şi este pus la lucru cu ajutorul expertizei pe care o au băncile", a afirmat Cristian Păun.

Preşedintele FNGCIMM a menţionat că IMM Invest este supus rigorilor bancare din România conform normelor prudenţiale al Băncii Centrale.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Marţi, premierul Ludovic Orban a declarat că datele la zi arată că există peste 4.750 de firme cărora li s-a aprobat creditul prin Programul IMM Invest.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.