Dorin Cocoș a dezvăluit ce pensie primește de la statul român după 44 de ani de muncă. Nu se bucură însă de toată suma, pentru că aproape jumătate îi este reținută de Fisc.
Omul de afaceri primește o pensie de 4.500 de lei de la statul român. Încasează însă doar 2.000 de lei, pentru că restul îi reține Fiscul.
Dorin Cocoș are poprire pentru că are datorii la ANRP. Se declară însă mulțumit că nu mai are probleme cu legea. Suma pe caare trebuie să o returneze este de 10 milioane de euro.
„Am copii, sunt bine, mi-e bine. Am și pensie acuma, sunt pensionar, dar din cauza lui Stelu, 33% din pensie îmi ia ANAF, că mai am datorii la ANRP. Am 4.500 de lei pensie, dar nu iau decât 2.000. Pot să arăt fluturașul. După 44 de ani de muncă poate statul să îmi dea mai mult?”, a declarat Dorin Cocoș, invitat în emisiunea lui Dan Diaconescu.
Cum dădea Dorin Cocoş milioane de euro membrilor din Comisia ANRP
Dosarul ANRP a fost unul extrem de mediatizat și a ținut mulți ani. Procurorii au descoperit în cadrul anchetei că mai multe terenuri erau supraevaluate, iar despăgubirile se ridicau la zeci de milioane de euro.
În același dosar, alături de Cocoș au mai fost implicați fiul său Alin Cocoş, fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi de foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii (ANRP).
Fostul soț al Elenei Udrea a povestit în fața magistraților cum a oferit foştilor membri din Comisia ANRP sume de ordinul milioanelor de euro, pentru a-l ajuta pe omul de afaceri Gheorghe Stelian în dosarele de despăgubire.
„Am aflat că (Diacomatu, n.r.) este vicepreşedinte, iar pentru că Gheorghe Stelian avea un dosar la ANRP, l-am rugat să ne ajute. I-am promis bani, 2,5 milioane de euro, bani pe care i-am spus că îi voi da în mai multe tranşe. I-am promis şi sprijin politic, ca să rămână în funcţie. Diacomatu mi-a spus atunci că mă ajută, dar că are nevoie de susţinere. (...)
Pentru al doilea dosar al lui Gheorghe Stelian, ştiam că acesta vrea să obţină peste 300.000 de euro. Diacomatu avea deja sprijin politic, i-am dat şi cinci milioane de euro. Crinuţei Dumitrean un milion de euro, lui Dragoş Bogdan i-am dat 800.000 de euro. Precizez că toţi aceşti bani îi dădeam în tranşe, ca să mă asigur că dosarul va fi rezolvat. Atât le-am zis: să rezolve dosarul, să bage despăgubiri”, declara Dorin Cocoş în sala de judecată, în 2015.
Foştii şefi din ANRP şi Dorin Cocoş au scăpat de condamnări deoarece faptele s-au prescris
În decembie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis încetarea procesului penal împotriva lui Dorin Cocoş, care avea în primă instanţă o condamnare de trei ani închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul ANRP, deoarece faptele s-au prescris.
De condamnări au scăpat şi Crinuţa Dumitrean (fost membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP - 7 ani şi 6 luni de închisoare în primă instanţă), Sergiu Diacomatu (fost membru în aceeaşi comisie - 7 ani şi 6 luni în primă instanţă), dar şi omul de afaceri Gheorghe Stelian, care primise 6 ani de detenţie.
Pedepsele aplicate în iunie 2018 de un complet de trei judecători au fost anulate luni de un alt complet de cinci judecători, care a fost nevoit să pună în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.
Magistraţii au menţinut deciziile de achitare aplicate în primă instanţă faţă de fosta şefă a DIICOT Alina Bica, fiul lui Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu (evaluator), Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan şi Ionuţ Florentin Mihăilescu (fost consilier al şefei DIICOT).
Pe de altă parte, judecătorii au menţinut dispoziţia de confiscare specială de la Dorin Cocoş a sumei de 10 milioane de euro.
Emil Nuţiu trebuia să plătească în solidar cu Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu şi Gheorghe Stelian suma de 218 milioane lei (aproximativ 43 milioane euro), cu titlu de despăgubiri civile, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie.
Comentează