Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Căutările s-au încheiat în Siria, după cutremur: Căştile Albe anunţă încheierea operaţiunilor în zonele controlate de opoziție

middleeasteye.net
cutremur siria

Grupul de salvatori al Căştilor Albe a anunţat sâmbătă încheierea operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor în zonele din nord-vestul Siriei aflate sub controlul opoziţiei şi care au fost grav afectate de cutremurele de luni. Decizia a fost luată după ce, începând de joi, salvatorii nu au mai reuşit să găsească persoane în viaţă printre dărâmături, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Organizaţia a informat că "operaţiunile de căutare şi salvare sunt considerate a fi încheiate" şi a amintit că echipele sale "au lucrat fără oprire timp de 108 ore în peste 40 de oraşe, localităţi şi sate" unde 479 de clădiri s-au prăbuşit complet şi 1.481 au suferit daune semnificative.

Căştile Albe au salvat şi au acordat asistenţă unui număr de 2.950 de răniţi

De la cutremurele înregistrate luni, Căştile Albe au salvat şi au acordat asistenţă unui număr de 2.950 de răniţi în zonele aflate sub controlul rebelilor în provinciile Idlib şi Alep, însă "niciun supravieţuitor nu a mai fost găsit sub dărâmături de joi, 9 februarie", a deplâns grupul.

Din acest motiv, de acum încolo eforturile se vor axa pe recuperarea cadavrelor prinse sub dărâmături şi pe înlăturarea molozului.

Cutremurele au provocat moartea a cel puţin 3.553 de persoane în întreaga ţară

Cutremurele au provocat moartea a cel puţin 3.553 de persoane în întreaga ţară, din care 2.166 au fost înregistraţi în zonele aflate sub controlul opoziţiei siriene.

Căştile Albe au relatat că s-au confruntat cu "numeroase dificultăţi" de la primul cutremur, îndeosebi cu lipsa de combustibil pentru utilajele grele, cu lipsa echipamentelor tehnice moderne pentru a găsi răniţii şi cu "lipsa ajutorului şi sprijinului internaţional".

"Să lucrezi cu mii de răniţi la temperaturi scăzute şi cu riscul de toxicitate provenit de la trupurile persoanelor prinse sub dărâmături se numără printre dificultăţile cu care s-au confruntat echipele noastre", au anunţat Căştile Albe într-un comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.