Caz de înșelăciune cu sute de euro: fals preot a păcălit o bătrănă în schimbul unor oale

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 10-11-2025 17:31

Article thumbnail

Sursă foto: evz.ro

Polițiștii din Lupeni, județul Hunedoara, fac cercetări într-un caz de înșelăciune, după ce o femeie din localitate a reclamat că a fost păcălită de un individ care s-a prezentat ca fiind „preot”.

Polițiștii au stabilit că în cursul zilei de 31 octombrie 2025, în jurul orei 11:00, femeia, în vârstă de 70 de ani, se afla în zona centrală a municipiului Lupeni, când a fost abordată de un bărbat aflat la volanul unui autoturism. Acesta s-a recomandat ca „preot” și s-a oferit să o ducă până acasă, spunând că dorește să îi dăruiască niște obiecte, potrivit Mediafax.

Ajuns la domiciliul femeii, bărbatul i-a prezentat mai multe cutii care conțineau oale și cuțite, convingând-o să plătească 800 de euro pentru două seturi de vase și trei seturi de cuțite.

După încasarea sumei, falsul preot a părăsit locuința.

A fost identificat un suspect

În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lupeni, a fost identificat un bărbat de 29 de ani, din județul Mureș, bănuit de comiterea faptei. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri