DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Caz şocant la Târgu-Jiu: Motivul pentru care un deţinut s-a spânzurat în ziua eliberării

gratii

Un bărbat de 41 de ani, din Târgu-Jiu, fost șef al unui ONG anticorupţie din judeţul Gorj, condamnat pentru viol, s-a spânzurat, miercuri, în Penitenciarul Târgu-Jiu. Reprezentanţii Ambulanţei au încercat să îl resusciteze, însă fără succes, potrivit mediafax.

Un deținut a fost găsit spânzurat, miercuri, într-o celulă a Penitenciarului Târgu-Jiu. La fața locului au intervenit reprezentanți ai Poliției și ai Ambulanței.

Citește și: Ipoteză-bombă! Cine ar urma să fie viitorul președinte al României – Șah pentru Klaus Iohannis

„Avem o sesizare cu privire la faptul că, la Penitenciarul Târgu-Jiu, s-ar fi spânzurat o persoană care era încercerată. Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, vor efectua cercetarea la fața locului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta”, a declarat, Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Manevrele de resuscitare efectuate de medicii de pe Ambulanță nu au avut rezultat. „S-au efectuat manevre de resucitare și nu a răspuns. În final s-a declarat decesul”, a spus, Constantin Mitroi, managerul SAJ Gorj.

Citește și: Lupta pentru putere! Stenograme explozive din ședința USR! ‘Sunt niște dictatori de tip PSD’

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, deținutul care s-ar fi sinucis este Dumitru Rostogolea, fost șef al unui ONG anticorupţie din judeţul Gorj, condamnat la 5 ani de închisoare pentru viol. Aceleași surse au precizat că incidentul a avut loc la scurt timp după ce instanța i-a refuzat bărbatului cererea de eliberare condiționată, fiind stabilit un alt termen pentru rediscutarea solicitării, în luna octombrie.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.