România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro prin obligațiuni emise pe piețele internaționale

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 09-03-2026 18:17

Actualizat: 09-03-2026 18:55

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin emiterea de euroobligațiuni, la prima ieșire pe piețele externe în anul 2026, a anunțat luni Ministerul de Finanțe.

Operațiunea a avut loc în 25 februarie, cu doar 3 zile înainte de începerea conflictului din Iran, evitând astfel creșterea costurilor de finanțare care au urmat declanșării ostilităților.

Astfel, România a acoperit aproape jumătate din necesarul de finanțare externă estimat a fi realizat prin emisiuni de euroobligațiuni pentru anul 2026.

Euroobligațiunile sunt titluri prin care statul se împrumută de la investitori instituționali pe piețele internaționale și se angajează să le returneze suma peste mai mulți ani, împreună cu dobândă.

Ministerul Finanțelor susține că interesul investitorilor a fost foarte ridicat. Cererea totală pentru obligațiunile românești a depășit 15,5 miliarde de euro, de peste trei ori mai mult decât suma pe care statul a dorit să o împrumute.

„Acest lucru a permis României să obțină condiții mai bune de finanțare, adică dobânzi mai mici decât cele estimate inițial și chiar sub nivelul cotațiilor pieței la acel moment”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Conform acestuia, România a accesat astfel o tranșă de 2,25 miliarde de euro pe o maturitate de 7 ani (2033), o nouă tranșă de 2 miliarde de dolari pe 10 ani lung (iulie 2036) și 750 milioane de euro reprezentând redeschiderea emisiunii scadente în septembrie 2044.

După stabilirea finală a marjelor, tranzacția s-a încheiat cu un randament de 4,638% și un cupon de 4,625% pentru tranșa de 7 ani euro, un randament de 5,750% și un cupon de 5,750% pentru cea de 10 ani lung dolari și un randament de 5,966% și un cupon de 6,000% pentru redeschiderea emisiunii denominate în euro scadentă în anul 2044.

„Prima emisiune de euroobligațiuni a României din 2026 a fost un real succes și arată încă o dată încrederea investitorilor internaționali în economia românească și în măsurile luate de Guvern pentru stabilizarea finanțelor publice", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Fondurile atrase vor fi folosite pentru finanțarea deficitului bugetar și pentru refinanțarea unor împrumuturi mai vechi ale statului, precum și pentru consolidarea rezervei financiare în valută la dispoziția Trezoreriei.

La emisiune au participat câteva sute de investitori internaționali prin mai mult de 500 de ordine cumulate în toate cele 3 tranșe, inclusiv instituții oficiale internaționale și bănci centrale pe lângă fonduri de investiții, bănci și fonduri de pensii și asigurări, acoperind regiuni geografice diferite (Europa, America, Asia și Orientul Mijlociu).

Tranzacția a fost intermediată de către BofA Securities Europe SA, Deutsche Bank Aktiengesellschaft, Erste Group Bank AG, ING Bank N.V., Raiffeisen Bank International AG, și Société Générale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri