Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Timiş, împreună cu poliţişti din Sânnicolau Mare şi cu reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Timiş, au depistat, miercuri, 74 de persoane în vârstă care erau cazate într-un imobil din comuna Cenad, fără îndeplinirea condiţiilor legale.
Potrivit unei informări transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, a fost solicitată ambulanţa pentru evaluarea stării de sănătate a persoanelor şi oferirea îngrijirilor medicale de specialitate, acestea urmând să fie relocate de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş.
Din primele verificări, persoanele erau înregistrate la un cămin de persoane vârstnice cu sediul în Lenauheim.
Întrucât la căminul Lenauheim nu s-ar fi luat măsurile necesare pentru cazarea corespunzătoare a vârstnicilor, directoarea centrului ar fi mutat o parte dintre aceştia într-o locuinţă din Cenad, fără a fi îndeplinite însă formele legale, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Acest caz a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Timiş, care au întocmit un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt.
































Comentează